Trump câștigă și când pierde, iar UE își fură singură căciula

Taxele vamale ale lui Donald Trump s-au lovit de un „zid al scepticismului” la Curtea Supremă, scrie toată presa americană. Pe 5 noiembrie, în timpul unei ședințe prelungite, majoritatea celor nouă judecători au părut să se îndoiască de legalitatea utilizării legii de urgență economică a IEEPA din 1977 pentru a decreta mai multe majorări taxe vamale. „Ne așteptam ca judecătorii progresiști ​​să critice tarifele […], dar câțiva judecători conservatori li , notează The Washington Post.

Judecătorii denunță centralizarea puterii la Casa Albă

Raționamentul Curții Supreme a fost ca aceste taxe vamale au ca rezultat „impunerea de taxe asupra americanilor, iar asta este o întotdeauna atribuție fundamentală a Congresului” și nu a executivului, a spus președintele Curții, John Roberts. Argumentul consilierului administrației Trump a fost că tarifele nu sunt taxe, ci un instrument de politică externă care vizează în special reechilibrarea unui dezechilibru comercial și combaterea afluxului de fentanil care intră în Statele Unite. „Taxele vamale sunt un stimulent, un mijloc de presiune”, a argumentat John Sauer, asigurând că obiectivul este „a face alte țări să își schimbe comportamentul și să facă față situațiilor de urgență”, și nu ca guvernul să facă bani din asta.

Judecătoarea conservatoare Amy Coney Barrett, numită de Trump în 2020, „al cărei vot este considerat decisiv”, „a pus sub semnul întrebării domeniul de aplicare al taxelor vamale reciproce, pe care le-a descris ca fiind «generalizate»”, scrie The New York Times. „Vrei să spui că fiecare țară ar trebui să fie supusă taxelor vamale din cauza amenințărilor la adresa apărării și industriei SUA?”, l-a întrebat ea pe avocatul guvernului. „Spania? Franța? Pot să înțeleg pentru unele țări, dar explicați-mi de ce atât de multe țări au trebuit să fie supuse acestei politici de taxe vamale reciproce.”

La fel ca și colegul ei conservator Neil Gorsuch, judecătoarea a fost îngrijorat și de problema separării puterilor în stat – taxele fiind o putere fundamentală a Congresului – notează New York Times. Cei doi judecători au sugerat că „poziția administrației ar putea avea ca rezultat o delegare neconstituțională a puterii legislative în beneficiul executivului, pe care Congresul ar avea atunci mari dificultăți să-și recapete controlul”. Judecătorul Gorsuch a avertizat în special despre „o acumulare treptată, dar continuă a puterii, în detrimentul reprezentanților aleși ai poporului” în Congres.

„Chiar dacă Curtea invalidează tarifele lui Trump, judecătorii nu au dat nicio idee miercuri cu privire la modul în care ar putea demonta politica economică a președintelui”, notează The Wall Street Journal. Nu este clar dacă taxele deja plătite ar putea fi rambursate sau dacă Congresului i s-ar putea cere să intervină, poate prin ratificarea acestor taxe retroactiv.”

Europa nu are scăpare din strânsoarea tarifelor vamale

Dacă la în SUA, dezbaterile de la Curtea Supremă fac valuri, atitudinea Bruxellesului este foarte rezervată. Uniunea Europeană nu mizează pe o reducere a taxelor vamale de 15% negociate cu administrația SUA, în cazul in care Curtea Supremă va decide că tarifele impuse de Donald Trump sunt ilegale.

În primul rând, Comisia Europeană nu este îngrijorată de tariful minim impus de Donald Trump, care este cum în atenția Curții Supreme în SUA, ci de tarifele pe care Trump le-a impus, folosind alte legi americane, pe anumite sectoare – industria farmaceutică, industria auto din Europa. Acestea din urmă nu fac obiectul actualelor dezbateri de la Curtea Supremă. Acordul comercial cu care UE și SUA au ajuns la întâlnirea din iulie, în Scoția, dintre Donald Trump și Ursula von der Leyen este unul general, care acoperă toate sectoarele cu un tarif vamal de 15%, iar Bruxellesul are interesul de a menține acest acord, indiferent de decizia Curtii Supreme, spune, pentru Politico.eu, unul dintre oficialii europeni care au negociat acordul cu SUA.

În al doilea rând, președintele SUA are și alte baze legale pentru crește taxele vamale pentru importurile din UE, iar directorul general pentru Comerț din Comisia Europeană a atras atenția asupra acestui lucru.

O decizie a instanței supreme este limitată la legea International Emergency Economic Power, din 1977, prin care președintele poate interveni în comerțul internațional declarând urgență națională, ca reacție la o amenințare la adresa SUA. Există însă și alte legi federale care îi permit să impune noi taxe vamale, precum secțiunea 122 din Legea Comerțului din 1974, care îi permite președintelui să impună o suprataxă de 15% pentru toate importurile in SUA, pentru o perioadă de 150 de zile și să o extindă prin votul Congresului, care acum este dominat de republicani. Apoi, administrația poate invoca o altă secțiune, iar aceasta implică doar o investigație a Departamentului Comerțului care să constate că interesele SUA sunt puse in pericol de o numită practică comercială. În cele din urmă, există și așa-zisa lege a Extinderii Comerțului din 1962, prin care președintele poate modifica tarifele invocând securitatea națională, așa cum a făcut-o în primul mandat cu aluminiul și oțelul importate din UE. Tarifele impuse astfel necesită doar o investigație din partea administrației care dorește să le aplice.

”Chiar dacă oamenii se miră” că importurile de mobilă pot fi o amenințare la adresa securității naționale, ”instanțele din SUA nu vor încerca să ghicească care este rațiunea din spatele deciziei președintelui în chestiuni de securitate națională și nici nu îi vor face un proces de intenție”, spune John Veroneau, fost consilier general in Departamentul Justiției, în timpul administrației George W. Bush, citat de Associated Press.

UE continuă să-și fure singură căciula

Concluzia executivului UE este că relația cu SUA nu trebuie tensionată și mai mult, mai cu seamă că se poartă încă negocieri sectoriale pentru exporturile in SUA. Însă nu la fel se văd lucrurile în Parlamentul European, unde o parte dintre eurodeputați critică acordul von der Leyen – Trump și vor să-i adauge o clauză temporala, limitându-l la actualul mandat al președintelui Trump. Însă aceasta este o abordare similara cu cea pentru care UE a pus cu spatele la zid guvernul Greciei, la apogeul crizei datoriilor suverane de la începutul anilor 2010, când Atena a dorit să folosească un referendum pentru a nu mai respecta angajamentele internaționale asumate de guvernele precedente.

Politica tarifară a administrației Trump va continua, pentru că bazele sale legale sunt multiple în America. Aceasta politică poate fi oprită doar de votul americanilor la alegerile din 2026, când tarifele nu vor mai putea fi acoperite de companiile americane importatoare și se vor reflecta fie în prețuri mai mari, fie în locuri de munca mai puține. În loc să denunțe șantajul american, birocrații și eurodeputații de la Bruxelles ar trebui să-l asculte pe Mario Draghi, fostul președinte al Băncii Centrale Europene, la serviciile căruia au apelat pentru un raport mult citat și discutat pentru relansarea economică a UE în condiții de război, de criză a energiei și a inovației. În această primăvară, Mario Draghi cita, într-un articol publicat in Financial Times, un raport al FMI care arăta că barierele comerciale interne din UE în domeniul serviciilor, spre exemplu, au efecte egale cu cele pe care le-ar avea tarife americane de 110%. Or, serviciile înseamnă 70% din economia UE. Și Asociația Camerelor de Comerț din UE estimează ca costurile suprareglementării în UE sunt mai mari decât costul tarifelor cu care Trump amenință acum Europa.

The post Trump câștigă și când pierde, iar UE își fură singură căciula appeared first on Cotidianul RO.