ONU reimpune sancțiuni Iranului
2 min read
ONU reimpune sancțiuni Iranului
Sancțiunile ONU împotriva Iranului au fost restabilite sâmbătă seara după eșecul negocierilor privind programul nuclear între Teheran și țările occidentale, care însă au făcut imediat apel la reluarea căii diplomației, transmite duminică AFP.
După aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, sancțiuni grele, de la un embargo asupra armelor până la măsuri economice, sunt din nou în vigoare de sâmbătă, ora 20:00, ora New York-ului (duminică, 00:00 GMT), la zece ani după ridicarea lor.
Europenii și americanii au dat însă imediat asigurări că aceasta nu marchează sfârșitul diplomației.
Secretarul de stat american Marco Rubio a făcut apel la Teheran să ‘accepte discuții directe, cu bună credință’, solicitând în același timp tuturor statelor să aplice „imediat„ sancțiunile pentru a pune ”presiune” asupra Iranului.
Miniștrii de externe britanic, francez și german au asigurat, într-un comunicat comun, că vor continua să caute „o nouă soluție diplomatică care să garanteze că Iranul nu se va dota niciodată cu arma nucleară” și, între timp, au făcut apel la Teheran „să se abțină de la orice acțiune de escaladare”.
Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Iranul este singura țară neînarmată nuclear care îmbogățește uraniul la un nivel ridicat (60%), apropiat de pragul tehnic de 90% necesar pentru fabricarea bombei atomice. Teheranul se apără susținând că nu are asemenea ambiții militare, dar insistă asupra dreptului său la energie nucleară în scopuri civile, în special pentru producerea de electricitate.
The post ONU reimpune sancțiuni Iranului appeared first on Cotidianul RO.