01/11/2025

Știrile Tale

Informația care contează

Noul guvern al Republicii Moldova, condus de premierul Alexandru Munteanu, primește sprijinul Parlamentului de la Chișinău

2 min read
noul-guvern-al-republicii-moldova,-condus-de-premierul-alexandru-munteanu,-primeste-sprijinul-parlamentului-de-la-chisinau

Noul guvern al Republicii Moldova, condus de premierul Alexandru Munteanu, primește sprijinul Parlamentului de la Chișinău

Parlamentul Republicii Moldova a ales vineri un nou prim-ministru, care va depune eforturile necesare pentru a conduce țara spre Uniunea Europeană.

Alexandru Munteanu, un economist în vârstă de 61 de ani, a fost numit în funcție după alegerile parlamentare din septembrie. Partidul Acțiunii și Solidarității (PAS), aflat la guvernare și condus de președinta Maia Sandu, a câștigat atunci o victorie în fața rivalului său pro-rus.

„Avem o oportunitate unică de a deveni guvernul care va aduce Moldova în Uniunea Europeană”, a spus Alexandru Munteanu înaintea votului din Parlament, unde a primit sprijinul a 55 de deputați din totalul de 101.

Munteanu, care a trăit și lucrat aproximativ două decenii în afara țării, inclusiv la Banca Mondială, nu a ocupat până acum nicio funcție politică. El a prezentat prioritățile noului guvern ca fiind „UE, pace, creștere”.

Prim-ministrul are trei cetățenii, mai exact, moldovenească, românească și americană.

Dosarul Transnistria, unul delicat

Rezultatul alegerilor parlamentare de luna trecută a fost văzut ca o alertă împotriva Moscovei.

Autoritățile de la Chișinău au acuzat Rusia de ingerințe politice, acuzații pe care Rusia le respinge.

Alexandru Munteanu a spus că guvernul său vrea să înceapă iarăși discuțiile cu regiunea separatistă Transnistria, controlată de grupări pro-ruse și desprinsă de Chișinău după conflictul armat de la începutul anilor ’90.

Acesta a precizat că, teoretic, Moldova ar putea adera la Uniune fără reintegrarea Transnistriei, dar există în prezent o șansă reală de a soluționa disputa.

error: Content is protected !!