Noiembrie în calendarul ortodox. Luna arhanghelilor și începutul Postului Crăciunului
4 min read
Noiembrie în calendarul ortodox. Luna arhanghelilor și începutul Postului Crăciunului
Este luna în care încep pregătirile pentru Crăciun, când credincioșii intră în postul dedicat acestei mari sărbători, dar și una în care Biserica prăznuiește arhangheli, martiri și sfinți români de seamă.
8 noiembrie – 1,5 milioane de români își sărbătoresc ziua numelui
Cea mai mare sărbătoare a lunii este pe 8 noiembrie, când biserica îi cinstește pe sfinții arhangheli Mihail și Gavriil. Este o zi însemnată cu cruce roșie, mult așteptată de creștini, închinată îngerilor păzitori și celor care mijlocesc între oameni și Dumnezeu, potrivit bisericii. În tradiția populară, arhanghelul Mihail este considerat protector al oștirilor cerești și al credincioșilor, iar Gavriil este vestitorul veștilor divine.
Peste 1,5 milioane de români își serbează onomastica în această zi, una dintre cele mai importante din an.
13 noiembrie, Sfântul Ioan Gură de Aur
Pe 13 noiembrie, este pomenit sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai importanți ierarhi ai Bisericii. El este autorul liturghiei care îi poartă numele, oficiată frecvent în bisericile ortodoxe. Cunoscut pentru talentul oratoric și pentru scrierile sale teologice, Ioan Gură de Aur este evocat ca un exemplu de curaj și consecvență, într-o epocă în care a înfruntat autoritățile Imperiului Bizantin, criticând abuzurile curții imperiale.
Începutul Postului Crăciunului
După sărbătoarea arhanghelilor și pomenirea „ierarhului cuvintelor de aur”, pe 14 noiembrie, în ziua sfântului apostol Filip, credincioșii marchează începutul Postului Crăciunului, care se se încheie în seara zilei de 24 decembrie. Este una dintre cele patru mari perioade de post din calendarul ortodox, menită să pregătească sărbătoarea Nașterii Domnului. Având mai multe zile cu dezlegare la pește, postul este considerat mai ușor decât cel al Paștelui.
21 noiembrie, Intrarea în biserică a Maicii Domnului
Pe 21 noiembrie, credincioșii prăznuiesc Intrarea în biserică a Maicii Domnului sau Sărbătoarea Lumnii, una dintre cele mai vechi și mai frumoase sărbători închinate Fecioarei Maria. Potrivit tradiției, părinții săi, Ioachim și Ana, au adus-o pe Maria la templul din Ierusalim când avea doar trei ani, închinând-o lui Dumnezeu, eveniment care – spun scrierile vechi creștine – s-ar fi petrecut cu puțin timp înainte de începutul erei noastre.
Sărbătoarea a fost celebrată pentru prima dată în secolul al VI-lea, odată cu ridicarea unei biserici închinate Fecioarei Maria, lângă ruinele templului din Ierusalim.
Prinsă în calendar cu cruce roșie, această zi este numită în popor Ovidenia și aduce dezlegare la pește, urmată de alte două zile (22 și 23 noiembrie), în care tradiția bisericească păstrează aceeași rânduială.
În credința populară, se spune că de Ovidenie se deschid cerurile și că cei cu sufletul curat pot înțelege graiul animalelor. Este, totodată, o zi în care se crede că e bine ca oamenii certați să-și ceară iertare și să se împace.
30 noiembrie, Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României
Luna se încheie cu o altă sărbătoare de mare însemnătate: sfântul apostol Andrei „cel întâi chemat, Ocrotitorul României”, prăznuit pe 30 noiembrie. Este ziua în care întreaga țară îl cinstește pe cel care a adus credința creștină pe meleagurile noastre.
Sfântul Andrei a fost fratele apostolului Petru și unul dintre cei doisprezece ucenici ai lui Iisus. Izvoarele vechi spun că el a propovăduit creștinismul în zona Mării Negre, în Dobrogea de astăzi, motiv pentru care este considerat „apostolul românilor”. În icoane, este adesea reprezentat cu o cruce în formă de X, pe care, potrivit tradiției, ar fi fost martirizat.
Tradițiile populare legate de această zi sunt numeroase: tinerii pun grâu la încolțit pentru a afla cum va fi anul viitor, gospodarii își protejează casele de spirite rele, iar animalele sunt unse cu usturoi pentru a fi ferite de primejdii. Tot pe 30 noiembrie este pomenit și sfântul Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei, cunoscut pentru rolul său în apărarea credinței ortodoxe și a drepturilor românilor din Ardeal.
O lună și a sfinților români
Noiembrie amintește și de sfinți mărturisitori români care au suferit pentru credință, precum Sfinții Martiri Năsăudeni (12 noiembrie) și Sfântul Cuvios Arsenie de la Prislop (28 noiembrie), ale căror vieți au devenit model de credință pentru generațiile de astăzi. Tot acum sunt pomeniți și mari părinți duhovnicești ai monahismului românesc, între care Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț (15 noiembrie).