Miruță, în vizită în Coreea de Sud: Discuții de extindere a cooperării în industria de apărare
3 min read
Miruță, în vizită în Coreea de Sud: Discuții de extindere a cooperării în industria de apărare
Miruţă se află în vizită oficială în Coreea de Sud, prilejuită de participarea la expoziţia ADEX 2025, la invitaţia autorităţilor sud‑coreene. Delegația oficială a inclus și oameni de afaceri din România, din diverse industrii, cărora le-au fost facilitate întâlniri cu parteneri specifici obiectului fiecăruia de activitate.
În cadrul agendei de lucru, Miruţă a avut convorbiri 1:1 cu ministrul Apărării al Coreei de Sud, Ahn Gyu‑back, cu directorul agenţiei sud‑coreene pentru achiziţii militare (DAPA), Jong Gun Seok, precum și o masă rotundă cu secretarul general adjunct al NATO, Radmila Şekerinska. Discuţiile au vizat modalităţile de extindere a cooperării în industria de apărare, inclusiv producţia locală în România, prin parteneriate cu companii sud‑coreene. În cadrul acestui dialog au fost discutate și condițiile în care companiile din Coreea de Sud pot participa în programul Uniunii Europene – SAFE.
Investiții și oportunități de cooperare
Obiectivul vizitei îl reprezintă identificarea oportunităţilor concrete de cooperare în domeniul industriei de apărare, cu accent pe investiţiile companiilor sud‑coreene în producţia de echipamente militare şi proiectele de dezvoltare tehnologică în parteneriat cu România. România poartǎ în aceastǎ perioadǎ discuții intense cu mai mulți parteneri străini pentru a găsi cea mai bunǎ variantǎ pentru economia locală de a investi banii alocați prin programul european SAFE.
„Ca ministru al Economiei, am obligaţia să mă asigur că cerinţele operaţionale ale Armatei Române sunt transpuse într‑o ofertă comercială eficientă. Asta nu înseamnă doar investiţia în sine, ci și costurile care derivă ulterior şi impactul pe care aceste noi parteneriate îl au pentru economia locală – de la noi locuri de muncă până la implicarea companiilor româneşti în lanţul de producţie și la faptul că trebuie să ne asigurăm că aceste investiții sunt făcute cu o gândire orientată spre competitivitate, pentru a avea o sustenablitate pe termen lung”, afirmă Radu Miruţă.
Totodată, au fost abordate clarificări privind contractul în derulare dintre România şi compania Hanwha Aerospace pentru livrarea a 54 de obuziere autopropulsate K‑9 şi 36 de vehicule de sprijin K‑10 – cu livrarea estimată începând din 2027 – şi construirea unei fabrici noi la Petreşti, judeţul Dâmboviţa, programată să înceapă în primul trimestru al anului 2026.
Parteneriate de interes pentru firmele românești
De asemenea, agenda ministrului Miruţă include întâlniri cu reprezentanţii companiilor sud‑coreene Hanwha Aeronautics și Hyundai Rotem pentru explorarea unor potențiale parteneriate, precum și întâlniri de interes pentru firmele românești care fac parte din delegație.
Ministrul este însoţit de secretarul de stat Iulian Mărgeloiu, dar și de o delegaţie de firme românești (din domeniile software, automatizări, producţie electrică şi cosmetică: UiPath, Cargo Truck, East Electric, Farmec, Skinguru‑Pirios). Ministerul Economiei a lansat apelul ca societăţile româneşti să prezinte propriile oferte de parteneriat la Seul.
Vizita subliniază poziţia României ca partener strategic credibil într‑o perioadă în care competiţia globală pentru investiţii industriale şi tehnologice este intensă.