Grindeanu răspunde acuzațiilor lansate de Ciprian Ciucu: Amestecă politicul cu administrația
2 min read
Grindeanu răspunde acuzațiilor lansate de Ciprian Ciucu: Amestecă politicul cu administrația
Întrebat despre afirmația lui Ciprian Ciucu, potrivit căreia PSD ar putea colabora cu AUR la București, Sorin Grindeanu a respins categoric acest scenariu.
„Bun, acum am văzut tot felul de teorii ale conspirației în ultimele 24 de ore, de incredibile, chiar. Păi, eu nu o să pot comentez ce spune Ciucu. Ciucu e în campania electorală, în acest moment, și face declarații de toate tipurile. Dar nici nu o să declar în fiecare zi, dar în fiecare zi, și vă rog să vă uitați în cel puțin ultimele 10 zile, încă PSD-ul nu face nicio alianță cu AUR”, a spus, joi, Grindeanu.
Grindeanu a precizat că PSD are un protocol clar pentru Capitală și a insistat asupra nevoii de administrație eficiente, nu de jocuri politice.
„PSD-ul are un protocol semnat, ne ținem de acel protocol legat de București. Avem cel mai bun candidat și aici nu e vorba de politică, să știți, la București. La București e nevoie de administrație. Eu n-aș amesteca planul. Ceea ce încearcă să facă acum Ciucu e să amestece politicul cu administrația”.
„Eu cred că bucureștenii au nevoie în acest moment de un om care a demonstrat, a făcut treaba bună, așa cum a făcut Daniel la sectorul 4, care e pregătit, știe să facă administrație și care nu face politică. Asta e chestiunea pe care cred că ar trebui să o urmărească și ar fi benefică. București este dincolo de PSD, PNL, USR, AUR și toate partidele politice. Hai să vedem cine e în stare să facă lucruri bune pentru București. Vă spun eu că acel om e Daniel Băluță”.