30/10/2025

Știrile Tale

Informația care contează

Grindeanu, despre retragerea trupelor SUA: E o tăcere de mai mult de 48 de ore

3 min read
grindeanu,-despre-retragerea-trupelor-sua:-e-o-tacere-de-mai-mult-de-48-de-ore

Grindeanu, despre retragerea trupelor SUA: E o tăcere de mai mult de 48 de ore

„Faptul că e o tăcere din aceasta de mai mult de 48 de ore la nivel de guvern și pe un ministru și ministre de externe… A spus ceva ministrul Apărării, e adevărat, dar mă scuză, nu am înțeles foarte bine sau poate n-am urmărit eu foarte atent… Faptul că am aflat despre aceste decizii eu, președintele Camerei Deputaților, din presă și nici măcar aia din România, faptul că se continuă să nu se spună în modul onest românilor că aceasta este situația la zi…”, spune Sorin Grindeanu despre ce îngrijorările privind retragerea trupelor SUA din România, pentru care PSD îl cheamă să dea explicații în Parlament pe premierul Ilie Bolojan.

El spune că românii trebuie să știe care este situația privind securitatea națională, dar și care sunt planurile noastre pentru viitor, pentru a spori siguranța cetățenilor și securitatea națională.

„Aceste lucruri m-au determinat să-i chem un Parlament pe primul ministru și cei doi miniștri să ne informeze care e situația la zi și ce avem de făcut de acum încolo. Nimic altceva. Eu cred că orice român își dorește să știe unde ne aflăm și ce avem de făcut în continuare, pentru că suntem o țară, totuși, aflată la graniță, la granița unui război. O țară care are cea mai lungă graniță cu Ucraina, dintre țările membre ale Uniunii Europene. N-am cum să nu fiu îngrijorat. Aș fi inconștient dacă n-aș fi neîngrijorat. Asta e de datoria mea și e de datoria noastră să vedem ce avem de făcut. Partenerii americani și-au făcut treaba față de noi. Partenerii americani au venit, au investit în România ani la rând. Partenerii americani sunt cei care au susținut și susțin NATO în proporții covârjitoare”, spune Grindeanu, la Mehedinți.

Întrebat în ce măsură este dispus să se implice în reluarea relațiilor cu Statele Unite, Grindeanu a răspuns: „Eu sunt un pro-american convins. Eu cred că dacă vorbim de securitate, în primul rând trebuie să vorbim de parteneriatul strategic cu Statele Unite. Despre asta e vorba atunci când vorbim de securitate. Suntem și totodată, și nu punem în antiteză faptul că România este țară membra unui Uniunii Europene. Nu e nimic în concurență aici. Dar eu cred că în acest moment trebuie, poate, și ăsta e și un alt punct pe care aș dori să-l clarifice primul ministru, și ministrul de Externe, mai ales, să vedem care este strategia noastră, a țării noastre, de a avea argumente importante, mai bune, în relația cu Statele Unite, astfel încât parteneriatul strategic să devină din ce în ce mai puternic.Pentru că dacă ne facem că e mai bine acum când au plecat o mie de soldați decât era în urmă pe trei luni, ne mințim. Și eu nu cred că asta-și doresc românii de la noi. Românii de la noi așteaptă soluții”, a mai spus Grindeanu.

error: Content is protected !!