Dick Cheney, ”omul din umbră” care ne-a adus în NATO

Fostul vicepreședinte american Dick Cheney s-a stins din viață pe 4 noiembrie, la 84 de ani. A fost unul dintre oficialii americani care au insistat mult pentru extinderea NATO în țările Europei Centrale și de Est. Semnătura sa a stat pe documentul care a consfințit, în 1992, intrarea în era unipolară americană, cu Statele Unite ca singura superputere a lumii, având ca principal obiectiv menținerea acestui statut. Cunoscut mult mai bine sub denumirea informală ”Doctrina Wolfowitz”, acest document strategic propunea ”garanții unilaterale americane de apărare” pentru Europa de Est, ”preferabil în cooperare cu statele NATO”.

Unul dintre arhitecții extinderii NATO

Dick Cheney a susținut extinderea NATO în dezbaterile interne din administrația George H.W. Bush imediat după căderea regimurilor comuniste din Europa de Est. Un memorandum din octombrie 1990 al Departamentului de Stat vorbește despre disputa dintre Departamentul de Stat, care ”preferă să arate că extinderea NATO nu este pe agenda” întâlnirilor cu aliații europenii, și Departamentul Apărării, care ”dorește să lase ușa întredeschisă”. Secretarul de atunci al Apărării era Dick Cheney. Administrația SUA a preferat sa adopte la nivel public orientarea prudentă a diplomației, însă viziunile lui Dick Cheney aveau să prevaleze în cele din urma, chiar sub administrația democrată a lui Bill Clinton.

Iar misiunile militare care au jalonat drumul României spre NATO – în Afganistan și Irak – au fost parte a unor războaie în declanșarea cărora Dick Cheney a avut un rol crucial, de data aceasta ca vicepreședinte în administrația George W. Bush și ca unul dintre autorii ”Doctrinei Bush”, numită și ”Doctrina 1%” – dacă există 1% șanse ca inimaginabilul să devina realitate, atunci SUA trebuie să acționeze ca și cum aceasta ar fi o certitudine, fără a mai căuta dovezi. ”Nu analiza contează, ci reacția Statelor Unite”, spunea Cheney. Asta a deschis calea către războiul global împotriva terorismului, către ”războaiele fără sfârșit” ale Statelor Unite în Afganistan și Irak, o perioadă care l-a făcut pe Dick Cheney unul dintre cei mai puternici, dar și controversați, vicepreședinți din istoria Statelor Unite.

Omul din umbră

Cariera sa la vârful puterii începuse însă cu totul altfel, ca om din umbră, executant al directivelor și gestionar al informațiilor sensibile ale altora. Ca bursier venit la Washington, a fost luat sub aripă de către Donald Rumsfeld, proaspăt intrat în echipa administrației lui Gerald Ford, în 1975, iar în scurt timp avea să devină șeful de cabinet al președintelui. După ce Ford a pierdut alegerile din 1976, Cheney reușește să câștige un mandat de reprezentant în Congresul SUA, unde manifestă un interes deosebit pentru politica externă și face parte din Comisia Camerei Reprezentanților pentru Serviciile Secrete, participând la exerciții ultrasecrete pentru continuitatea guvernului în cazul unui atac nuclear – exerciții care aveau să-i servească după atentatele din septembrie 2001, când președintele SUA se retrage de la Washington, iar vicepreședintele Cheney dispare și el într-o ”locație necunoscută”.

Liderul neoconservatorilor americani

După respingerea primei propuneri pentru șefia Pentagonului făcută de proaspăt alesul președinte George H.W. Bush, în 1989, pe atunci senatorul Dick Cheney devine varianta a doua, este acceptat de Senat și își începe mandatul la Departamentul Apărării, marcat de Războiul din Golf din 1991. Este perioada în care Richard Cheney pune umărul pentru sporirea puterii președintelui SUA în politica externă, redusă prin legile ce au urmat după scandalul Watergate. Cheney a urmărit în primul rând eliminarea aprobării Congresului SUA pentru acțiunile militare. Ca șef al Pentagonului, a încercat să readucă sentimentul triumfului în America, care nu mai avusese nicio intervenție militară peste mări de la retragerea din Vietnam. De aici și parada pe Broadway, la care a participat după Războiul din Golf, alături de șeful Statului Major Interarme, generalul Colin Powell.

Prăbușirea URSS și sentimentul triumfului Statelor Unite în Războiul Rece au dus la dezvoltarea unei noi viziuni despre rolul Americii în lume, una asupra căreia Cheney și-a pus amprenta, alături de Paul Wolfowitz, de Lewis ”Scooter” Libby sau Donald Rumsfeld. Pe baza doctrinelor elaborate atunci au luat naștere think-tankuri precum Project for a New American Century – ”maternități” în care s-a născut noua generație de neoconservatori americani care au aplicat mai departe viziunea lui Cheney și sub administrațiile Clinton, Obama, Trump 1 si Biden. Ideea de bază a neoconservatorilor conduși inițial de Cheney era că SUA trebuie să-și domine militar, financiar și economic orice potențial rival, în orice parte a lumii ar apărea el. Extinderea NATO spre Est a făcut parte din această viziune, la fel schimbările de regim (generalul Wesley Clark, fost comandant al forțelor NATO din Europa, își amintește că, în 2001, oficialii adminisrației Buh urmăreau ca, în următorii cinci ani, să schimbe regimurile din șapte țări), extinderea bazelor militare americane în peste 80 de țări, militarizarea tehnologiilor avansate ale vremii și un război informațional bine pus la punct, într-un moment în care Rusia se afla în colaps.

După ce președintele Bush a pierdut surprinzător alegerile din 1992 în fața lui Bill Clinton, Dick Cheney intră în lumea afacerilor și este vreme de cinci ani președintele puternicei companii petroliere texane Halliburton, asupra contabilități căreia au planat suspiciuni în acea perioadă.

Apropiat deja de dinastia politică Bush, Cheney revine în administrație ca vicepreședinte în administrația George W. Bush. În această calitate, a fost arhitectul invaziilor în Afganistan și Irak, după atentatele de la 11 septembrie 2001, din nou promotorul extinderii NATO, dar și susținătorul metodelor dure de interogare a suspecților de terorism și al războiului de contrainsurgență care a prelungit operațiunile militare din Irak. Tot sub conducerea lui Cheney a apărut rețeaua de închisori secrete CIA pe teritoriul altor state, printre care și România, închisori în care erau aplicate tactici dure de interogare. ”În umbră” a fost modul preferat de acțiune al lui Cheney, atât în politica de la Washington, cât și în cea externă unilaterală a Americii. ”Trebuie să petrecem un timp în umbră, în lumea informațiilor. Trebuie să facem multe în liniște, fără discuții, folosind sursele și metodele pe care le au serviciile noastre”, spunea Cheney, imediat după atentatele de la World Trade Center.

Riscurile create de moștenirea ”cheney-ismului”

Acțiunile sale ca vicepreședinte i-au adus cele mai multe critici și, în cele din urmă, o cădere din grațiile președintelui Bush, în condițiile în care electoratul american nu avea deloc apetit pentru războaie prelungite. ”Cheney-ismul este o politică externă care exagerează amenințările, refuză diplomația serioasă, consideră că aliații sunt mai degrabă o povară, sfidează instituțiile și crede că SUA sunt atât de puternice încât pot sa dea ultimatumuri la care ceilalți vor ceda și care crede că o mulțime de probleme spinoase de politică externă pot fi rezolvate aruncând în aer câte ceva”, scria, în 2018, Stephen M. Walt, profesor de relații internaționale la Harvard, criticând atunci numirea lui John Bolton, unul dintre cei mai reprezentativi neoconservatori americani, în funcția de consilier de securitate la Casa Albă, precum și numirea Ginei Haspel (implicată în programul închisorilor secrete) la conducerea CIA.

Cheney se retrage de la vârful puterii în 2008, însă ideologia pe care o construise în mai bine de 30 de ani avea să fie foarte influentă în administrația Obama. Realitățile se schimbă, ascensiunea Chinei amenință supremația SUA, pentru ca apoi China să depășească net PIB-ul american ca paritate a puterii de cumpărare, Rusia lui Vladimir Putin semnalează schimbarea majoră a abordării relației cu Vestul la Conferința se securitate de la Munchen, în 2007. Pe acest fond, continuarea politicii unilaterale americane prin deschiderea ușii NATO către Ucraina și Georgia, în 2008, la București, a fost considerată o eroare de mulți strategi americani. Semințele războiului din Ucraina, anunțat de intervenția rusă în Georgia din acel an, fuseseră semănate.

Acum, la dispariția lui Richard Cheney, moștenirea sa politică (și a multor oficiali SUA care și-au trăit gloria odată cu victoria în Războiul Rece și cu momentul unipolar ce a urmat) pare tot mai mai vie în țările aliate din Europa de Est, acolo unde amenințarea Rusiei reclamă o prezență americană cât mai hotărâtă. Cât din această amenințare rusă a fost generată de imperialismul Moscovei și cât de abordarea unilaterală a politicii externe brevetată de Cheney rămâne o întrebare la fel de deschisă precum ți cea despre cum ar fi arătat lumea dacă SUA nu ar fi dus războiul global împotriva terorismului. Cheney a considerat că a fost necesar ca SUA să profite de slăbiciunea Rusiei pentru a extinde NATO, la fel cum au fost necesare și războaiele din Afganistan și Irak.

Ca și Dick Cheney, Paul Wolfowitz, Donald Rumsfeld sau Lewis Libby și susținătorii lor din mediul de reflecție american vor lăsa în urmă o nouă generație de politicieni tot mai confuzi, lipsiți de carura celor care au pus capăt Războiului Rece, dependenți de imagine, de showul și bufoneriile politice și de atragerea electoratului prin platforme sociale. O generație formată la școala unilateralismului american, a efemerei victorii a democrației liberale și a ”sfârșitului istoriei” trebuie să gestioneze conflicte de o amploare fără precedent, însă într-o paradigmă multipolară, cu o America ce se concentrează mai mult pe propria emisfera vestică și pe un conflict economic cu China.

The post Dick Cheney, ”omul din umbră” care ne-a adus în NATO appeared first on Cotidianul RO.