29/09/2025

Știrile Tale

Informația care contează

Decanul de vârstă, comunistul Vladimir Voronin va prezida prima ședință a Legislativului moldovean

3 min read
decanul-de-varsta,-comunistul-vladimir-voronin-va-prezida-prima-sedinta-a-legislativului-moldovean

Decanul de vârstă, comunistul Vladimir Voronin va prezida prima ședință a Legislativului moldovean

Mediafax

Prima ședință a Legislativului European va fi prezidată, potrivit lefii moldovene, de Vladimir Voronin, președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, în calitate de cel mai în vârstă parlamentar al țării.

De altfel, Voronin are și el un loc în noul Parlament, în Blocul „Patriotic”, după cum informează Radio România Actualități.

Voronin, de două ori președinte ale Republicii Moldova, se află la al nouălea mandat de deputat. Aceasta nu este prima ședință a unui nou Legislativ pe care o prezidează Voronin. În 2010, a mai condus o ședință de Parlament, fiind, de asemenea, decan de vârstă.

Legislația Republicii Moldova prevede că decanul de vârstă este cel care prezidează prima ședință a Legislativului nou-ales, până la formarea organismelor de conducere.

Un comunist egal cu sine însuși: nu s-a dezis de comunism nici după căderea URSS

Născut la 25 mai 1941 în satul Corjova, raionul Dubăsari, în RSS Moldovenească, Vladimir Voronin a absolvit studiile Institutului Unional pentru Industria Alimentară (1971), ale Academiei de Științe Sociale sub Comitetul Central al PCUS (1983) și ale Academiei Ministerului Afacerilor Interne al URSS (1991).

Este inginer-economist, politolog și jurist și are grad militar de general-maior.

Și-a început activitatea în 1961 ca șef al unei brutării.

A fost director al unei fabrici de pâine în Dubăsari, a urcat treptat în structurile amdinistrative și de partid (comitete executive raionale, comitetul executiv orășenesc, secretar, alte funcții în Partidul Comunist al RSS Moldovenești.

Anul 1989 l-a prins în funcția de ministru al Afacerilor Interne al RSS Moldovenești.

După destrămarea, în 1993, a URSS, a contribuit la înființarea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), al cărui președinte a devenit, în 1994.

A fost președinte între 4 aprilie 2001 și 11 septembrie 2009, cu o politică externă orientată puternic spre Kremlin, dar a avut momente în care a încercat o apropiere de Occident, mai ales în tema conflictului transnistrean.

Bătrânul Voronin refuză cu obstinație existența limbii române

O figură controversată a mediului politic moldovenesc, Voronin este acuzat de susținători ai altor zone politice nu doar de simpatii ruse, ci și de orientare anti-românească.

Un exemplu în acest sens este refuzul de a vorbi limba română în Parlamentul moldovean, pe motiv că limba sa maternă este „moldoveneasca”. A fost dintre cei care nu au fost de acord, în Constituția Moldovei, cu sintagma „limba română”.

Platforma ucraineană „Mirotvorets” l-a inclus pe lista „persona non grata”în august 2025 pentru declarații considerate a fi fost pro-ruse sau anti-moldovenești.

Sub paternalul patronaj al bătrânului Voronin, 101 de deputați își vor depune jurământul de onoare.

Cei mai tineri deputați

Publicația diez.md scrie că cel mai tânăr deputat din noul Legislativ moldovenesc are 26 de ani și se numește Anastasia Nichita (PAS), este o fostă luptătoare, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Paris de anul trecut.

Pe lângă Anastasia Nichita, Eugeniu Sonchevizi (PAS) este, de asemenea, la categoria mică de vârstă.

Reamintim, luni dup-amiază, Comisia Electorală Centrală a încheiat centralizarea proceselor verbale din toate cele 2.274 de secții din Republica Moldova și Diaspora.

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a obținut o victorie detașată în fața celorlalte formațiuni înscrise în cursa electorală.

„Blocul Patriotic” a ieșit pe locul doi, 24,17% dintre sufragii și va avea un total de 26 de mandate.

„Blocul Alternativa” a obținut 7,96% dintre voturi și va avea 8 reprezentanți în Parlament.

„Democrația Acasă” (5,62%) va avea 6 mandate, la fel ca „Partidul Nostru” (6,20%).

Pașii următori: până la 5 octombrie, CEC urmează să aprobe procesul verbal privind rezultatele votării pe țară.

În termen de 10 zile de la întocmirea documentelor, Curtea Constituțională cnfirmă sau infirmă rezultatele alegerilor, validează mandatele deputaților și listele supleanților.

Articolul Decanul de vârstă, comunistul Vladimir Voronin va prezida prima ședință a Legislativului moldovean apare prima dată în Mediafax.

error: Content is protected !!