De ce populiștii nu pot guverna, dar vor ajunge tot mai des la guvernare

După alegerile din Olanda, pe 29 octombrie, UE și-a văzut visul cu ochii, titrează Politico. Cel puțin pentru moment, Geert Wilders și partidul pentru Libertate (PVV) dispar din guvernul olandez, acolo unde s-au aflat vreme de un an, sub un premier tehnocrat și într-o alianță de dreapta, respinsă acum de electorat.

Câștigătorul alegerilor, Partidul D66, membru ALDE, de orientare liberală și pro-europeană, va propune pentru prima dată un premier. Va fi Rob Jetten, 34 de ani, un politician care spune: ”Nu pot sublinia suficient de mult cât de grea va fi situația Europei dacă nu ne integrăm mai mult”. Sunt declarațiile pe care Comisia Europeană dorea să le audă din capitala Olandei, unele foarte departe de euroscepticismul lui Wilders.

Lecții pentru partidele populiste

Acesta din urmă a câștigat alegerile din noiembrie 2023 pe o platformă profund anti-migrație, cu propunerea de a închide total granițele țării. PVV condus de Wilders a profitat și de revolta din acel an a fermierilor olandezi împotriva unei legi draconice pentru eliminarea poluării cu amoniac, o lege a guvernului Mark Rutte (acum secretar general NATO) care putea duce la pierderea afacerilor în cazul a mii de mici fermieri olandezi. A plătit pentru asta și liderul laburiștilor olandezi, Frans Timmermans, fost vicepreședinte al CE însărcinat cu Pactul Verde European, care și-a dat demisia de la conducerea partidului, după două înfrângeri usturătoare consecutive.

PVV și Wilders au învățat că guvernarea erodează chiar și partidele populiste de dreapta. Este o lecție pe care o primește acum și Riikka Purra, lidera Partidului Finlandezilor, vioara a doua în coaliția din Finlanda. Tactica Democraților Suedezi (clasați pe al doilea loc la alegerile din 2022) a fost mai eficientă – ei susțin și influențează politic, fără a participa direct la guvernare, un guvern relativ eterogen format din formațiuni liberale clase pe pozițiile a treia, a șasea și a opta la alegerile din 2022.

Însă în poziția expusă a lui Wilders și PVV, de partid populist vioara întâi a guvernării, se mai află doar Fratelli d’Italia și Giorgia Meloni, în Italia. PVV a avut parte de o guvernare scurtă și haotică, în timp ce Giorgia Meloni conduce unul dintre cele mai stabile guverne italiene din ultimele decenii, alături de formațiuni de dreapta și populiste. Dincolo de experiența politică și charisma a Giorgiei Meloni, stabilitatea guvernului poate fi pusa pe seama unei ”trădări” a electoratului, câtă vreme, sub masca unor discursuri anti-imigrație (numărul imigranților sosiți în Italia creste, de fapt, de la an al an), Meloni continuă politica economică și cea externă a fostului premier Mario Draghi, fost șef al Băncii Centrale Europene și unul dintre liderii pe care populiștii italieni îl consideră distrugătorul democrației italiene.

Un guvern ca o grădiniță de copii

În Olanda, Wilders a dorit să aplice cu strictețe promisiunile anti-imigratie și s-a prăbușit la doar un an de la nașterea sa foarte dificilă, la mai bine de jumătate de an după alegerile din 2023. În iunie 2025, Wilders a decis să se retragă de la guvernare din cauză ca partenerii de coaliție (Partidul Popular pentru Libertate și Democratie, anterior condus de Rutte, și Partidul Noul Contract Social, de dreapta) s-au opus unor reforme dure, inclusiv blocarea aplicațiilor pentru azil și începerea unui vast program de repatriere a imigranților din Olanda. Guvernul tehnocratului Dick Schoof, rămas fără cel mai important partid, a demisionat.

Wilders și-a stricat grav reputația alegând să se retragă de la guvernare din cauza neaplicării reformelor legate de imigrație. Un sondaj Ipsos realizat la momentul demisiei guvernului arăta că 61% dintre olandezi îl considerau vinovat pe Wilders pentru  căderea guvernului, iar 60% arătau că Wilders a pus interesele personale mai presus de cele ale țării. O altă cauză a căderii PVV și a lui Wilders este incapacitatea de a sesiza schimbarea priorităților cetățenilor – de la migrație, atenția olandezilor s-a îndreptat spre criza locuințelor și a costurilor serviciilor medicale. Într-adevăr, Wilders a promis construirea a 100.00 de locuințe în fiecare an, alocând câte un miliard de euro, însă giuvernul a fost incapabil să respecte promisiunea.

Un alt motiv al reorintării electoratului ține de tensiunile neîntrerupte din coaliția dominată de Wilders. Sunt tensiuni care au început în lunga perioada de negociere, cu dispute neîntrerupte între Wilders și aliatii din Partidul Noului Contract Social, un partid nou înființat care a obținut surprinzător 20 de mandate. Imaturitatea politică a aliaților lui Wilders a fost plătită scump – formațiunea a fost exclusă din parlament la alegerile din 2025. Pe de altă parte, tensiunile din timpul negocierilor au avut ca sursă refuzul partenerilor de a accepta ca premierul să fie liderul unui partid de extremă dreapta – o replică la nivel informal a ”zidului” german împotriva extremei dreapta.

Apoi, Geert Wilders nu a sesizat îndepărtarea discretă a electoratului de propunerile sale radicale anti-imigrație. Acest lucru a fost speculat de câștigătorii alegerilor, liberalii viitorului premier Rob Jetten. Nu au abandonat idee masurilor de reducere a migrației, însă au propus reguli mai relaxate, care să-i integreze pe imigranți mai repede pe piața muncii. Jetten a propus aplicarea ”modelului canadian”, în care solicitările de azil să nu mai fie depuse la granița olandeză, ci din afara granițelor Europei. Sunt propuneri care sunt departe de închiderea frontierei și expulzările propuse de Wilders. Liberalii lui Jetten au mai propus construirea a ”zece orașe”, o promisiune electorală care îi plasează mai degrabă în zona populismului, dar care subliniază cât de acută a devenit criza locuințelor.

Premisele revenirii lui Wilders

Dincolo de ieșirea de la guvernare a lui Wilders și de bucuria adusă Comisiei von der Leyen de victoria unui tânăr liberal olandez, tendința în Europa de Vest rămâne că imigrația și sacrificiile presupuse de politica ”verde” a UE vor modela pe mai departe comportamentul electoral și vor aduce tot mai aproape de putere populismul de dreapta. VOX este al treilea partid în sondajele din Spania, Democrații Suedezi sunt al doilea cel mai mare partid din Suedia, Alternativa pentru Germania se bate cu liderii creștin-democrați și este ținută departe de putere de un pact al partidelor tradiționale, iar Partidul Libertății a câștigat alegerile din 2024 din Austria. În Franșa, Rassemlement National, al Marinei Le Pen, conduce in sondaje, însă sistemul de vot în două tururi și ”frontul republican” ce se constituie în turul al doilea, face ca partidul preferat de un număr mare de alegători să fie subreprezentat și interzis la putere. Iar guvernul social-democrat danez își încalcă aparent principiile și aplică reguli stricte pentru imigranți, inclusiv în ce privește integrarea în societatea gazdă, pentru a ține departe partidele populiste.

Iar în Olanda, ”înfrângerea” lui Wilders este, de fapt, o remiză cu liberalii din D66 (câte 26 de mandate), care au de trecut și hopul formării noului guvern. Mai mult, voturile pierdute de PVV și Wilders s-au dus în bună măsură către noi partide mai mici din aceeași zonă politică (J21 și FvD au obținut aproape tot atâtea mandate în plus, câte au pierdut PVV și Partidul Fermierilor, eurosceptic) și doar puține au migrat către centru. Criza locuințelor și cea din sănătate, care au dus la înfrângerea lui Wilders, sunt alimentate și de imigrația ilegală: ea crește cererea pentru locuințe, crește prețul chiriilor și al locuințelor pe segmentul celor cu venituri mici și medii; la fel crește presiunea pe sistemul de sănătate, unde imigranții fără contribuții sociale în Olanda se pot bucura de condiții uneori mai bune decât olandezii cu venituri mici, din frustrările cărora se poate naște o nouă revenire a PVV.

The post De ce populiștii nu pot guverna, dar vor ajunge tot mai des la guvernare appeared first on Cotidianul RO.