Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Elcomex I.E.A.
1 min read
Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Elcomex I.E.A.
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Electro Alfa Servicii Inginerie SRL, parte a grupului Electroalfa, intenţionează să preia Elcomex I.E.A. SA.
”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Electro Alfa Servicii Inginerie SRL, parte a grupului Electroalfa, intenţionează să preia Elcomex I.E.A. SA”, anunţă autoritatea de concurenţă.
Grupul Electroalfa oferă servicii de proiectare electrică şi mecanică, ofertare, livrare, instalare, punere în funcţiune şi service pentru echipamentele livrate. De asemenea, produce echipamente electrice de distribuţie în sistemele energetice, tablouri de distribuţie de joasă tensiune, celule electrice de medie tensiune, precum şi posturi de transformare medie tensiune/ joasă tensiune, compacte.
Elcomex I.E.A. SA desfăşoară activităţi tehnico-industriale specializate, în special, pe lucrări de mentenanţă/întreţinere echipamente industriale şi electrice şi subcontractarea de lucrări de montaj a echipamentelor electrice.
În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.
Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.
The post Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Elcomex I.E.A. appeared first on Cotidianul RO.