Ce conține ultimul plan de pace al Casei Albe pentru a pune capăt războiului din Gaza
4 min read
Ce conține ultimul plan de pace al Casei Albe pentru a pune capăt războiului din Gaza
Donald Trump a prezentat luni o nouă lista de prevederi politice pentru pacea în Fâșia Gaza. Președintele american a spus că este „foarte aproape” de a opri conflictul care durează de aproape doi ani.
Documentul, alcătuit din 20 de puncte, include eliberarea ostaticilor și demilitarizarea Hamas.
Documentul a fost publicat după întâlnirea lui Donald Trump cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.
După finalizarea întâlnirii, președintele american a spus că Israelul va continua acțiunile militare dacă Hamas nu acceptă propunerea.
Un oficial din Qatar și unul egiptean au transmis luni planul către negociatorii Hamas. Informațiile arată că liderii arabi au aflat prima dată despre aceste prevederi la Adunarea Generală ONU de la New York, săptămâna trecută.
Benjamin Netanyahu, care se afla la Casa Albă alături de Donald Trump, a spus că susține propunerea. Cu toate acestea, el a declarat că, dacă Hamas respinge documentul sau îl încalcă, „atunci Israelul își va termina treaba singur”.
Planul arată că războiul trebuie să se „încheie imediat” în momentul în care ambele părți cad de acord. Eliberarea ostaticilor, vii și decedați, trebuie să aibă loc în 72 de ore, iar „forțele israeliene se vor retrage pe linia convenită pentru a se pregăti pentru eliberarea ostaticilor”, relatează CNN.
Cele 20 de puncte principale ale planului
-
Gaza va deveni o zonă deradicalizată, fără terorism, care nu va reprezenta o amenințare pentru vecini
-
Gaza va fi reconstruită pentru binele populației locale, care a suferit mult în timpul războiului
-
Dacă ambele părți acceptă propunerea, războiul se va încheia imediat, iar forțele israeliene se vor retrage pe linia convenită pentru eliberarea ostaticilor. În această perioadă, toate operațiunile militare vor fi suspendate, iar liniile de luptă vor rămâne înghețate până la retragerea completă
-
Toți ostaticii, vii și decedați, vor fi returnați în termen de 72 de ore de la acceptarea publică a acordului
-
Israelul va elibera 250 de prizonieri condamnați pe viață și 1700 de locuitori din Gaza reținuți după 7 octombrie 2023, inclusiv femei și copii. Pentru fiecare ostatic israelian decedat returnat, Israelul va elibera rămășițele a 15 locuitori din Gaza
-
Membrii Hamas care acceptă coexistența pașnică și predarea armelor vor beneficia de amnistie, iar cei care aleg să părăsească Gaza vor primi un pasaj sigur către țări receptoare
-
Ajutorul complet va intra imediat în Gaza, cel puțin la nivelul prevăzut în acordul din 19 ianuarie 2025, pentru infrastructură, spitale, brutării, curățarea molozului și deschiderea drumurilor
-
Distribuția ajutorului și intrarea acestuia se vor realiza prin ONU, Semiluna Roșie și alte instituții internaționale neutre, fără interferența celor două părți
-
Punctul de trecere Rafah va fi deschis în ambele direcții conform mecanismului convenit anterior
-
Gaza va fi guvernată temporar de un comitet palestinian tehnocratic și apolitic, responsabil de servicii publice și municipalități
-
Comitetul va include experți palestinieni și internaționali calificați, sub supravegherea „Consiliului Păcii”, condus de Trump și alți lideri, inclusiv Tony Blair
-
„Consiliul Păcii” va stabili cadrul și finanțarea reconstrucției până când Autoritatea Palestiniană finalizează programul de reformă și poate prelua controlul Gazei în siguranță
-
Expertiza internațională va fi folosită pentru a crea o guvernanță modernă, eficientă, care să servească populația și să atragă investiții
-
Un plan economic al lui Trump va reconstrui și revitaliza Gaza printr-un grup de experți care au participat la dezvoltarea orașelor prospere din regiune
-
Va fi creată o zonă economică specială cu tarife și rate de acces negociate cu țările participante
-
Nimeni nu va fi obligat să părăsească Gaza, iar cei care doresc să plece vor fi liberi să o facă și să se întoarcă
-
Hamas și alte facțiuni nu vor avea niciun rol în guvernarea Gazei. Toate infrastructurile militare și teroriste vor fi distruse și nu vor fi reconstruite
-
Se va desfășura un proces de demilitarizare sub supravegherea unor observatori independenți, inclusiv dezafectarea armelor și reintegrarea cu finanțare internațională
-
Statele Unite vor colabora cu parteneri arabi și internaționali pentru o Forță Internațională de Stabilizare (ISF), care va instrui forțele de poliție palestiniene și va asigura securitatea internă și a frontierelor
-
Reconstrucția Gazei și implementarea reformelor vor crea condiții pentru autodeterminarea și statalitatea palestiniană, iar Statele Unite vor facilita dialogul Israel – Palestina pentru coexistență pașnică
Articolul Ce conține ultimul plan de pace al Casei Albe pentru a pune capăt războiului din Gaza apare prima dată în Mediafax.