Catedrala Mântuirii Neamului – două decenii de construcție, credință și controverse

De la punerea pietrei de temelie în 29 noiembrie 2007 și până la începerea efectivă a lucrărilor în 2010, proiectul Catedralei Mântuirii Neamului – cea mai înaltă și mai mare clădire de biserică ortodoxă ca volum și suprafață din lume – a devenit unul dintre cele mai ample șantiere ale Capitalei, aflat încă în lucru la aproape două decenii de la debut. Între timp, povestea s-a tot rescris: planuri, promisiuni, rectificări, polemici, momente solemne, schimburi de replici și, peste toate, ambiția de a ridica un reper național pe Dealul Arsenalului, în vecinătatea celui mai mare edificiu administrativ din Europa – Palatul Parlamentului, cunoscut popular drept Casa Poporului.

Aceeași construcție, două perspective

Dezbaterea care a însoțit lucrările încă din faza de proiectare a prins contur în două poziționări diferite. Prima vorbea despre nevoia unui lăcaș reprezentativ pentru o majoritate ortodoxă, un spaţiu destinat marilor ceremonii religioase, capabil să primească pelerini și să găzduiască evenimente de anvergură. Potrivit interviurilor din teren, pentru mulţi credincioşi, aceasta este dimensiunea care predomină: „mă bucur că se construieşte”.

Cealaltă parte vedea costuri mari într-o Românie sufocată de nevoi, proceduri contestate și o estetică percepută ca supradimensionată pentru țesutul orașului, aducând în prim-plan întrebarea: dacă statul contribuie substanțial, unde se trage linia între investiția în patrimoniul spiritual și nevoile reale din sănătate, educație, infrastructură?

Arhitecții, în dezacord cu proiectul

Încă de la procedura de selecție, proiectul a generat fricțiuni. Arhitectura a stârnit admirație, dar și scepticism. În martie 2010, Ordinul Arhitecților din România a transmis că procedura adoptată de Patriarhie ignoră „o soluție arhitecturală și urbanistică de maximă calitate, care nu poate fi obținută decât printr-o competiție profesională”, iar demersurile filialei București pentru organizarea unui concurs deschis au fost „sistematic” respinse. Specialiștii avertizau că soluția promovată se reduce la „un conglomerat de forme și de elemente decorative istoricizante”, departe de a constitui „o expresie a demnității naționale”, așa cum era prezentată public.

Din perspectiva profesioniștilor, alegerea a reprezentat o opțiune estetică discutabilă și o abatere de la un proces corect și transparent de dezvoltare urbană, în contradictoriu cu importanţa şi cu finanţarea din bani publici: „Ne disociem categoric de modelul impus (…), care nu are nicio legătură cu tradiția autentică a arhitecturii ortodoxe românești, dar nici cu o necesară înscriere în contemporaneitate, cu semnificația culturală pe care ar fi trebuit s-o încorporeze edificarea catedralei”.

Patriarhia a insistat, însă, asupra mizei spirituale și publice a edificiului: „Catedrală Națională este un edificiu simbolic al învierii bisericilor demolate (…) dar și un simbol al libertății religioase a poporului român”, transmitea în 2019 Patriarhul Daniel.

Costurile, cel mai sensibil subiect

Finanțarea lucrărilor a devenit, în timp, unul dintre cele mai sensibile subiecte din jurul proiectului. Potrivit datelor comunicate de Patriarhia Română, costul total al ansamblului – catedrală și clădiri anexe – ajunsese în martie 2025 la aproximativ 270 de milioane de euro. Din această sumă, 176 de milioane de euro provin din bugetele publice și 10% din fonduri proprii, restul venind din donații: direcționări de 3,5% din impozitul pe venit, colecte, sponsorizări.

Ansamblul nu se limitează la lăcaşul propriu-zis: cuprinde biserica, „Peştera Sfântului Andrei” – o galerie subterană multifuncțională, şase clădiri anexe – printre cele mai importante sunt „Casa Sfântul Ioan” şi „Casa Sfântul Pavel”, cu o suprafaţă totală de aproximativ 3.510,6 metri pătrați (mp) pentru cazarea clerului şi a pelerinilor – precum şi un sistem arhitectural de acces format din patru portice însumând aproape 7.240 mp. Porticele încadrează spațiul din fața intrării principale, de circa 11.600 mp, amenajat pentru mari procesiuni religioase și pentru gestionarea fluxurilor masive de pelerini.

Momente de consacrare publică

Între declarații și devize, șantierul a produs însă și momente de vârf care au repoziționat discuția publică. Sfințirea Altarului, în Anul Centenarului, l-a adus la București pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și a atras mulțimi impresionante. A fost clipa în care proiectul, încă departe de a fi finalizat, s-a legitimat liturgic și a început să funcționeze ca spațiu sacru, nu doar ca schelărie monumentală.

La scurt timp, vizita Papei Francisc a confirmat vizibilitatea internațională a locului, într-o capitală care se revendică europeană și, în același timp, profund creștină.

Susținere din partea Vaticanului

La finanțarea proiectului a contribuit și Biserica Catolică. Potrivit Patriarhului Daniel, „în anii 1999 și 2002, Papa Ioan Paul al II-lea a oferit un ajutor financiar Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist pentru construirea acestei Catedrale, în valoare de 200.000 de dolari”. Teoctist a fost și cel care a obținut de la statul român, în 2004, terenul de 38.890 mp – o parte din cele peste 10 hectare pe care se ridică astăzi catedrala, ca act de reparaţie morală pentru cele cinci biserici demolate sau relocate în timpul regimului comunist, odată cu ridicarea Casei Poporului.

Suma oferită a fost integrată, în 2017, în costul achiziționării clopotelor turnate în Austria, deoarece – spune conducătorul Bisericii Ortodoxe Române – „în tradițiile ortodoxă și catolică, clopotele au o valoare simbolică foarte profundă: ele reprezintă glasul lui Dumnezeu, care cheamă oamenii la rugăciune și la cooperare fraternă”.

Responsabilitatea socială în cifre

Proiectul intră categoric în marile investiții ale României din ultimele decenii. Catedrala Mântuirii Neamului depășește valoarea Pasajului Basarab, cel mai mare pod din România, care a costat aproximativ 255 de milioane de euro, sau costurile Arenei Naționale, estimate la peste 234 de milioane de euro.

În contrapondere, spitalul pentru copii ridicat de asociația Dăruiește Viață, finanțat exclusiv din donații private – cu sprijinul a peste 350.000 de donatori și 8.000 de firme – a costat în doar 53 de milioane de euro. Noul corp de la „Marie Curie”, care salvează vieți, are o suprafață de aproximativ 12.000 mp, se înalță pe 9 niveluri și pune la dispoziția micilor pacienți peste 140 de paturi, alături de secții moderne de oncologie, neurochirurgie, chirurgie și terapie intensivă.

 Pe lista de așteptare: sănătatea și educația

În oglindă, marile proiecte medicale publice avansează lent, alimentând dezbaterea privind prioritățile banilor publici. Cu 850 de paturi și peste 200.000 mp construiți, Spitalul Regional de Urgență Iași, contractat la aproximativ 3,23 miliarde lei, are termen de finalizare abia în 2029 și reprezintă unul dintre cele trei spitale regionale promise în România. Niciunul finalizat.

Nici în educație lucrurile nu stau mai bine: datele furnizate de edu.ro arată că, în 2025, mai bine de 270.000 de elevi merg zilnic la școală în clădiri care s-a prăbuși rapid la un cutremur, în timp ce 175 de școli din țară încă funcționează cu toalete în curte, neracordate la minime utilități cotidiene.

Bucureștiul între priorități

Alte proiecte majore de infrastructură din capitală nu rivalizează nici pe departe cu costurile acestui grandios monument, care nu este încă gata: Pasajul Mihai Bravu a costat aproximativ 156 milioane lei, iar Pasajul Doamna Ghica este estimat la 133 milioane lei, în timp ce magistrala M6 spre Aeroportul Otopeni îşi continuă cu dificultate finanţarea şi execuţia. Proiectul, în valoare de 1,27 miliarde lei, leagă Gara de Nord de Aeroportul Henri Coandă, statul împrumutându-se deja extern de o parte din sumă. Dar, odată finalizată, linia de metrou va scurta semnificativ timpul de acces la aeroport, va reduce traficul sufocant și va aduce Bucureștiului o conexiune feroviară modernă, demnă de un oraș european.

Totuși, Capitala a avut parte și de proiecte mai consistente financiar. Linia de metrou din zona Drumul Taberei a costat de 2,6 ori mai mult decât construcţia catedralei până în acest moment, însă cuprinde 10 staţii pe o lungime de aproape 6,9 km și deserveşte zone rezidenţiale intens populate.

Alegeri de finanțare din banii contribuabililor

Sprijinul bugetar pentru culte a fost constant. În baza datelor publice consultate de G4Media, în 2024, peste 585 de milioane de lei au fost plătiți de guvernul Marcel Ciolacu către diverse unități de cult din România (biserici ortodoxe, greco-catolice, romano-catolice, penticostale și sinagogi), sumă ce nu include alocările catedralei. Dincolo de aceste cheltuieli, cultele religioase au primit sume importante și de la bugetele locale. Tot în 2024, Secretariatul de Stat pentru Culte a gestionat un buget de 1,2 miliarde de lei, destinat salariilor clerului și personalului de cult, iar guvernele conduse de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au alocat în 2023 și 2024 peste 111 milioane de lei pentru achiziția, construcția sau dotarea bisericilor din diaspora.

Alte 153 de milioane de lei (aproape 80% din bugetul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni) au mers, în 2024, tot către bisericile ortodoxe din străinătate.

„E vorba de bani alocați din bugetul statului, adică din taxele și impozitele plătite de contribuabili, și direcționați fără nici o condiție către diferite unități de cult, majoritatea ortodoxe”, notează analiștii G4Media.

În paralel, investițiile guvernamentale în educația copiilor români din diaspora au fost inexistente. De asemenea, multe dintre unitățile de cult din străinătate au fost semnalate în rapoarte media ca „focare” de propagare a discursului extremist sau anti-UE, preoți și pastori români implicându-se în campanii electorale pentru partide precum AUR sau SOS România și pentru Călin Georgescu, în prezent urmărit penal pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale.

Provocarea: folosul pentru oameni

În cartierul Cotroceni, locuitorii au trăit ani la rând cu șantierul aproape: drumuri temporar închise, camioane, praf. Dar Bucureștiul s-a obișnuit treptat cu noua siluetă în orizont, iar întrebările se mută acum către etapa utilizării: cât de deschise vor fi spațiile pentru comunitate, cum se vor lega aleile de fluxurile pietonale și de transportul din zonă, ce folos zilnic vor avea amenajările exterioare pentru cetățeni. La fel de important va fi și bilanțul financiar: cum se va justifica investiția făcută din bani publici, ce înseamnă pe termen lung întreținerea unui astfel de ansamblu și cum se va regla relația dintre costuri, transparență și beneficiu social.

Între planul sacru, urban şi economic, dosarul Catedralei rămâne oglinda României la zi. Disputa nu se stinge. Doar se rafinează, pe măsură ce povestea fabulosului monument iese din registrul planşetelor şi intră, definitiv, în viaţa de zi cu zi.