03/10/2025

Știrile Tale

Informația care contează

Bolojan, despre reducerile din administrația publică: Trebuie accelerate. Nu mai avem bani de împărțit

2 min read
bolojan,-despre-reducerile-din-administratia-publica:-trebuie-accelerate.-nu-mai-avem-bani-de-impartit

Bolojan, despre reducerile din administrația publică: Trebuie accelerate. Nu mai avem bani de împărțit

Mediafax

Premierul Ilie Bolojan a afirmat joi seară, la Prima TV, că guvernul pregătește un pachet de măsuri prin care să reducă personalul din administrația publică centrală și locală, subliniind că orice întârziere în acest proces va consuma economiile obținute până acum.

„Cu cât numărul de oameni din administrația publică se calculează corect mai repede și se vede unde este exces de personal, cu atât pleacă mai repede și reducem pierderile”, a spus Bolojan.

Cum poate fi echilibrat bugetul

El a explicat că doar printr-o combinație de reduceri de cheltuieli și corecții fiscale bugetul poate fi echilibrat.

„Ar fi total incorect față de cetățenii României să creștem impozitul pe proprietate, iar banii să fie cheltuiți pentru menținerea unui personal excedentar, angajat doar pe criterii de rudenie sau clientelă politică”, a adăugat premierul.

Bolojan a arătat că o reducere de 10% în aparatul administrativ ar însemna economii de 16- 17 miliarde de lei anual.

„Nu mai avem bani de împărțit. Putem discuta ore întregi despre cum să îi cheltuim, dar mai bine petrecem jumătate de oră să vedem cum îi reducem”, a spus șeful Guvernului.

Premierul a recunoscut că măsurile vor fi nepopulare și vor genera critici, inclusiv din partea propriilor partide, dar a insistat că acestea sunt inevitabile.

Articolul Bolojan, despre reducerile din administrația publică: Trebuie accelerate. Nu mai avem bani de împărțit apare prima dată în Mediafax.

error: Content is protected !!