25/01/2026

Știrile Tale

Informația care contează

Aryna Sabalenka, desemnată pentru al doilea an consecutiv „Jucătoarea Anului” în circuitul WTA

2 min read
aryna-sabalenka,-desemnata-pentru-al-doilea-an-consecutiv-„jucatoarea-anului”-in-circuitul-wta

Aryna Sabalenka, desemnată pentru al doilea an consecutiv „Jucătoarea Anului” în circuitul WTA

Aryna Sabalenka a fost aleasă „Jucătoarea Anului” pentru al doilea sezon consecutiv. Sportiva din Belarus este doar a treia jucătoare de tenis din ultimii 15 ani care reușește această performanță de mai multe ori.

Belarusa a dominat sezonul 2025. A disputat 9 finale, a câștigat 4 titluri, bifând 63 de victorii.

A stabilit un record absolut la premii într-un singur sezon: 15.008.519 dolari.

Aryna Sabalenka a încheiat anul pe locul 1 în clasamentul WTA

Aryna Sabalenka a petrecut întregul an pe locul 1 mondial și a încheiat sezonul pentru a doua oară la rând în fruntea clasamentului WTA. A urcat pe locul 12 all-time la numărul de săptămâni ca lider mondial.

Reprezentanții circuitului WTA au mai anunțat și alte premii, luni.

Echipa de dublu a anului: Katerina Siniakova (Cehia) / Taylor Townsend (SUA)

Siniakova și Townsend au avut un sezon istoric, cu titlu de Grand Slam la Australian Open, victorie la Dubai și finală la US Open. Townsend a devenit numărul 1 mondial la dublu pentru prima dată în carieră și prima mamă care reușește această performanță.

Siniakova a ajuns la 174 de săptămâni ca lider mondial la dublu, fiind a treia all-time și egalând recordul Martinei Navratilova la numărul de finale de sezon pe locul 1 (cinci).

Cea mai spectaculoasă ascensiune: Amanda Anisimova (SUA)

Amanda Anisimova a avut un sezon de excepție: 5 finale jucate; primele două titluri WTA 1000 din carieră (Doha și Beijing); primele finale de Grand Slam, la Wimbledon și US Open; debut în Top 10 și calificare la WTA Finals.

Revenirea anului: Belinda Bencic (Elveția)

Belinda Bencic a primit premiul după revenirea în circuit după ce a născut. Elvețianca a câștigat titlul de la Abu Dhabi. Totodată, a ajuns pentru prima dată în semifinale la Wimbledon și a încheiat sezonul cu al 10-lea trofeu al carierei, la Tokyo.

Revelația anului: Victoria Mboko (Canada)

La doar 19 ani, Victoria Mboko a fost revelația sezonului. Pornită din afara Top 300, canadianca a urcat până pe locul 18 mondial. A impresionat la Miami, Roland Garros și Wimbledon. Momentul de vârf a fost titlul WTA 1000 de la Montreal, unde a învins patru campioane de Grand Slam. Mboko a mai câștigat și turneul WTA 250 de la Hong Kong.

error: Content is protected !!