Nicușor Dan: Trebuie să recunoaștem că statul nu știe să facă spitale în termene rezonabile
1 min read
Nicușor Dan: Trebuie să recunoaștem că statul nu știe să facă spitale în termene rezonabile
Întrebat, la Euronews, în contextul tragediei de la spitalul din Iași, despre construcția de spitale din România, președintele a spus: „Spitale au început să se construiască. Da, chiar aici, la Timișoara, unde suntem, Spitalul de arși e undeva la 80%, dar evident că nu în ritmul în care este nevoie. Și, dacă-mi permiteți, am spus că trebuie o analiză mai amplă, dar dacă-mi permiteți, la nivel de intuiție, la momentul ăsta, cred că trebuie să recunoaștem că statul nu știe să facă spitale în termene rezonabile”, a spus președintele României.
El spune că soluția ar putea fi rezolvată prin parteneriate public-private.
„Eu m-aș îndrepta către parteneriate public-private pentru construcție și administrare de spitale. Sunt modele de astfel de parteneriate, întinse pe 20-25 de ani, în care ai și avantajul că nu trebuie să te împrumuți pentru toți banii, ci plătești pe toată durata asta și construcția și întreținerea ulterioară, astfel încât să construim mult mai repede și acolo unde spitalul este mult prea vechi să, pur și simplu, să demolăm, să facem altul la loc”, a mai spus Nicușor Dan.
Articolul Nicușor Dan: Trebuie să recunoaștem că statul nu știe să facă spitale în termene rezonabile apare prima dată în Mediafax.