30/09/2025

Știrile Tale

Informația care contează

Ucraina cere confiscarea averii fostului ministru de Interne Vitaliy Zakharchenko: șase imobile, conturi și alte afaceri vizate de Justiție

2 min read
ucraina-cere-confiscarea-averii-fostului-ministru-de-interne-vitaliy-zakharchenko:-sase-imobile,-conturi-si-alte-afaceri-vizate-de-justitie

Ucraina cere confiscarea averii fostului ministru de Interne Vitaliy Zakharchenko: șase imobile, conturi și alte afaceri vizate de Justiție

Mediafax

Ministerul Justiției din Ucraina a anunțat marți că a depus o cerere în instanță la Înalta Curte Anticorupție împotriva fostului ministru de Interne, Vitaliy Zakharchenko, acuzat că și-ar fi acumulat averea în mod ilicit și că susține activ agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei.

Potrivit informațiilor publicate pe canalul de Telegram al ministerului, statul ucrainean solicită „recuperarea a șase proprietăți imobiliare, inclusiv două apartamente în Kiev, precum și drepturi corporative și fonduri aflate în conturi bancare”.

Fugar în Rusia și susținător al agresiunii ruse

Autoritățile au deschis procesul de confiscare pe baza legii ce permite sancționarea persoanelor care sprijină agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Înainte de acest pas, bunurile fostului ministru au fost deja blocate sau puse sub sechestru, însemnând că nu le mai poate vinde, transfera sau folosi, până când judecătorii decid dacă vor fi sau nu confiscate definitiv.

Vitaliy Zakharchenko a fost ministru de Interne în perioada președinției lui Viktor Ianukovici, fiind una dintre figurile-cheie în reprimarea violentă a protestelor pro-europene din 2013–2014, cunoscute ca Revoluția Demnității. După înlăturarea regimului Ianukovici, Zakharchenko a fugit în Rusia, unde, potrivit autorităților ucrainene, a devenit un susținător activ al propagandei rusești.

„După Revoluția Demnității, Zakharchenko a fugit în Rusia, unde a început să sprijine deschis agresiunea împotriva Ucrainei, promovând narațiunile propagandistice ale statului agresor”, spun reprezentanții Ministerului Justiției.

Justiția ucraineană, pe urmele averii fostului ministru

Oficialii ucraineni, citați de Interfax-Ukraine, susțin că, odată cu invazia pe scară largă lansată de Rusia în februarie 2022, fostul ministru de interne a continuat să susțină public războiul și chiar a justificat acțiunile Kremlinului: „Odată cu declanșarea invaziei pe scară largă, el justifică public și recunoaște legitimitatea războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei”.

Acțiunea în instanță face parte dintr-o strategie mai amplă a autorităților ucrainene de recuperare a activelor obținute ilegal de foști oficiali de rang înalt care au sprijinit regimul Ianukovici și care, ulterior, s-au aliat sau au sprijinit în mod direct Rusia.

Înalta Curte Anticorupție urmează să analizeze probele furnizate de Ministerul Justiției și să decidă dacă proprietățile, firmele și banii vor fi confiscate și trecute în proprietatea statului, adică vor ajunge în trezoreria Ucrainei.

Articolul Ucraina cere confiscarea averii fostului ministru de Interne Vitaliy Zakharchenko: șase imobile, conturi și alte afaceri vizate de Justiție apare prima dată în Mediafax.

error: Content is protected !!