Donald Trump vrea să promoveze o propunere pentru pace în Gaza la întâlnirea cu Netanyahu
2 min read
Donald Trump vrea să promoveze o propunere pentru pace în Gaza la întâlnirea cu Netanyahu
Luni, Donald Trump îl va primi la Casa Albă pe premierul israelian Benjamin Netanyahu.
Președintele american își dorește să susțină luni o propunere de pace pentru Fâșia Gaza, după ce mai mulți lideri occidentali au recunoscut statul palestinian, scrie Reuters.
În ciuda numărului de state care doresc recunoașterea, Washingtonul a fost în opoziție, precum și guvernul israelian.
Aceasta este a patra vizită a lui Netanyahu în Statele Unite de la revenirea lui Donald Trump la putere, în ianuarie.
Benjamin Netanyahu va fi primit călduros, spre deosebire de experiența sa recentă la ONU, unde numeroși delegați au părăsit sala atunci când acesta a luat cuvântul.
El a atacat decizia Marii Britanii, Franței, Canadei, Australiei și a altor state de a recunoaște Palestina, spunând că gestul este o „decizie rușinoasă”.
Țările care au făcut acest pas au explicat că este nevoie de recunoaștere pentru a menține șansa unei soluții cu două state și pentru a grăbi sfârșitul conflictului.
Donald Trump a criticat recunoașterea statului palestinian, pe care a considerat-o o recompensă pentru Hamas.
„Primim un răspuns foarte bun, deoarece și Bibi dorește să încheie acordul. Toată lumea dorește să încheie acordul.”, a declarat Trump.
Președintele de la Casa Albă le-a mulțumit Arabiei Saudite, Qatarului, Emiratelor Arabe Unite, Iordaniei și Egiptului pentru sprijin și a declarat că inițiativa are ca obiectiv nu doar Gaza, ci întreaga regiune.
„Se numește pace în Orientul Mijlociu, mai mult decât Gaza. Gaza este o parte a acesteia. Dar este pace în Orientul Mijlociu”, a spus el.
Un oficial israelian a declarat că „este prea devreme pentru a spune” dacă există deja un acord asupra planului de pace. Acesta a precizat că Netanyahu va răspunde propunerii în cadrul întâlnirii de luni.
Articolul Donald Trump vrea să promoveze o propunere pentru pace în Gaza la întâlnirea cu Netanyahu apare prima dată în Mediafax.