26/09/2025

Știrile Tale

Informația care contează

Tentativă de corupere a alegătorilor dejucată de ofițerii anticorupție din Republica Moldova

2 min read
tentativa-de-corupere-a-alegatorilor-dejucata-de-ofiterii-anticoruptie-din-republica-moldova

Tentativă de corupere a alegătorilor dejucată de ofițerii anticorupție din Republica Moldova

Mediafax

Polițiștii și procurorii anticorupție din Republica Moldova au făcut mai multe percheziții în localități din raionul Criuleni. Acțiunile au legătură cu alegerile parlamentare de duminică și vizează un caz de corupere a alegătorilor de către o formațiune politică declarată neconstituțională.

Cu doar două zile înainte de alegerile parlamentare, ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție au descins, vineri dimineață cu percheziții în mai multe localități din raionul Criuleni.

Acțiunile vizează o cauză penală pornit pe coruperea alegătorilor de către o formațiune politică declarată neconstituțională, conform publicației NewsMaker.md.

Potrivit anchetatorilor, mai multe persoane, care ar fi fost implicate în acțiuni de corupere electorală la alegerile prezidențiale din toamna anului 2024, ar fi încercat aceleași scheme de fraudare a votului și pentru scrutinul parlamentar de duminică.

Investigațiile arată că rețeaua era coordonată de lideri locali din Criuleni și din localități învecinate. Suspecții ar fi întocmit liste nominale cu date personale ale alegătorilor dispuși să voteze contra bani sau bunuri.

Până acum au fost identificate 9 persoane cu roluri clar stabilite în cadrul schemei. Acestea ar fi conectate la liderii grupului politic vizat și ar executa sarcini trasate de aceștia, în schimbul unor sume de bani.

În urma perchezițiilor desfășurate la domicilii, în birouri și autoturisme, anchetatorii au ridicat bani, carduri bancare, înscrisuri, telefoane mobile și alte probe relevante.

Articolul Tentativă de corupere a alegătorilor dejucată de ofițerii anticorupție din Republica Moldova apare prima dată în Mediafax.

error: Content is protected !!