29/09/2025

Știrile Tale

Informația care contează

Industria din UE, afectată de noi reglementări în SUA

2 min read
industria-din-ue,-afectata-de-noi-reglementari-in-sua

Industria din UE, afectată de noi reglementări în SUA

Noile taxe vamale americane la oțel și aluminiu, concepute pentru a determina originea oțelului și aluminiului din produsele importate, creează costuri suplimentare, pe lângă taxele vamale de bază impuse de SUA, susțin reprezentanții industriei UE, informează Euronews.

‘Stabilirea originii exacte a oțelului și aluminiului conform regulii ‘topește și toarnă’ este extrem de complexă și necesită deseori cooperare în rândul furnizorilor, mulți dintre ei neavând aceste informații ei înșiși. Situația este complicată suplimentar când o singură componentă intră simultan sub incidența categoriilor de taxe vamale, cum ar fi cupru, oțel și aluminiu’, a precizat un purtător de cuvânt de la Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) pentru Euronews.

În iunie, administrația Trump a impus taxe vamale de 50% la oțelul și aluminiul provenit din UE și importat de SUA. Iar în august au fost adăugate 407 categorii suplimentare de produse, cum ar fi stingătoare de incendiu, echipamente, turbine eoliene sau materiale de construcții care conțin oțel sau aluminiu.

‘În timp ce majoritatea produselor rămân în afara domeniului de aplicare, multe materiale generice, esențiale pentru producerea mașinilor, sunt acum afectate’, susțin oficialul ACEA.

Deja unele firme auto sunt afectate de un impact financiar ‘substanțial’, conform ACEA, care încă analizează datele privind efectele taxelor vamale asupra sectorului auto european.

Conform acordului comercial UE-SUA încheiat în august, Statele Unite urma să reducă taxele vamale la mașinile din UE de la 27% la 15%, ceea ce nu s-a întâmplat încă.

The post Industria din UE, afectată de noi reglementări în SUA appeared first on Cotidianul RO.

error: Content is protected !!