BBC: De ce riscă Franța să devină noul om bolnav al Europei

Unii oameni din Franța au fost supărați să afle săptămâna aceasta că haosul lor politic este luat în râs… de italieni, scrie BBC care a dedicat o analiză situației din această țară.

”În mai puțin de doi ani, Franța a trecut prin cinci prim-miniștri, o performanță politică de neegalat nici măcar în vremurile de turbulențe politice postbelice ale Romei.

Și acum, parlamentul francez – reconfigurat după decizia președintelui de a organiza alegeri anticipate în iulie 2024 – se luptă să formeze o majoritate capabilă să adopte un buget.

Adăugați la aceasta o grevă generală convocată joi de sindicatele care se opun propunerilor bugetare anterioare. Greva a dus la plecarea unei treimi dintre profesorii din țară și la închiderea majorității farmaciilor, inclusiv a multor linii de metrou din Paris.

Ziarele din Roma și Torino au afișat o distinctă gioia maligna (bucurie răutăcioasă) în relatarea evenimentelor recente. A existat umilința prim-ministrului recent plecat, François Bayrou, avertismentele privind creșterea spirală a datoriilor și perspectiva ca economia franceză să necesite salvarea de către FMI.

Dar, mai presus de toate, a existat gloria care pălea a președintelui, Emmanuel Macron.

„Deci, unde este grandoarea acum?”, a întrebat Il Messaggero.

Costul serviciului datoriei naționale în acest an este estimat la 67 de miliarde de euro – consumă acum mai mulți bani decât toate departamentele guvernamentale, cu excepția educației și apărării.

Previziunile sugerează că până la sfârșitul deceniului le va depăși chiar și pe acestea, ajungând la 100 de miliarde de euro pe an.

Vinerea trecută, agenția de rating Fitch a retrogradat datoria franceză, ceea ce ar putea face ca împrumuturile să fie mai scumpe pentru guvernul francez, reflectând îndoielile crescânde cu privire la stabilitatea țării și capacitatea acesteia de a-și rambursa datoria.

Posibilitatea de a apela, cu șapca în mână, la Fondul Monetar Internațional pentru un împrumut sau de a solicita intervenția Băncii Centrale Europene nu mai este fantezistă.

Și toate acestea pe fondul unor tulburări internaționale: război în Europa, retragerea americanilor, ascensiunea inexorabilă a populismului.

Miercurea trecută a avut loc o zi națională de protest organizată de un grup numit Bloquons Tout (Să blocăm totul). Deturnat de extrema stângă, protestul a avut un impact redus, cu excepția unor ciocniri stradale de mare vizibilitate.

Dar un test mult mai mare a venit ieri, sindicatele și partidele de stânga organizând demonstrații de masă împotriva planurilor guvernului.

După cum a spus veteranul comentator politic Nicolas Baverez: „În acest moment critic, când însăși suveranitatea și libertatea Franței și a Europei sunt în joc, Franța se află paralizată de haos, impotență și datorii.”

Președintele Macron insistă că poate scoate țara din această încurcătură, dar mai are doar 18 luni din al doilea mandat.

O posibilitate este ca punctele forte inerente ale țării – bogăția, infrastructura, rezistența instituțională – să o ajute să treacă prin ceea ce mulți consideră a fi un punct de cotitură istoric.

Există însă un alt scenariu: acela că aceasta va ieși permanent slăbită, pradă extremiștilor de stânga și de dreapta, un nou om bolnav al Europei.

Tensiuni cu prim-miniștrii
Toate acestea datează de la dizolvarea dezastruoasă a Adunării Naționale de către Macron la începutul verii anului 2024. Departe de a crea o bază mai solidă pentru guvernare, noul parlament era acum divizat în trei părți: centru, stânga și extremă dreapta.

Niciun grup singular nu putea spera să formeze un guvern funcțional, deoarece celelalte două s-ar uni întotdeauna împotriva lui.

Michel Barnier și apoi François Bayrou au avut fiecare câteva luni de mandat ca prim-ministru, dar ambii au abordat problema centrală cu care se confruntă toate guvernele: cum ar trebui statul să strângă și să cheltuiască banii.

Bayrou, un centrist în vârstă de 74 de ani, a transformat chestiunea datoriei franceze – care se ridică acum la peste 3 trilioane de euro, adică aproximativ 114% din Produsul Intern Brut (PIB) – într-un totem.

El a vrut să stabilizeze rambursările prin reducerea a 44 de miliarde de euro din bugetul pe 2026.

Bayrou a fost înlăturat săptămâna trecută, când parlamentarii de stânga și de extremă dreapta s-au unit într-un vot de încredere, dar sondajele au arătat că mulți alegători au fost, de asemenea, ostili ideilor prim-ministrului, cum ar fi abolirea a două sărbători naționale pentru a finanța mai multă apărare.

Soluția imediată a lui Emmanuel Macron a fost să încredințeze unui membru al cercului său apropiat sarcina de a iniția o nouă abordare.

Sébastien Lecornu, bărbatul în vârstă de 39 de ani numit prim-ministru săptămâna trecută, este un normand cu o voce discretă, care a devenit confidentul prezidențial în timpul sesiunilor de whisky-and-chat nocturne de la Elysée.

După numire, Macron a declarat că este convins că „un acord între forțele politice este posibil, respectând în același timp convingerile fiecăreia”.

Se spune că Macron apreciază loialitatea lui Lecornu și sentimentul că prim-ministrul său nu este obsedat de propriul viitor politic.

După tensiunile cu cei doi predecesori ai săi – veteranii Michel Barnier și François Bayrou – astăzi președintele și prim-ministrul sunt de acord.

„Cu Lecornu, practic înseamnă că Macron este prim-ministru”, susține Philippe Aghion, un economist care l-a consiliat pe președinte și îl cunoaște bine.

„Macron și Lecornu sunt, în esență, una.”

Sarcina herculeană a lui Lecornu
Macron își dorește ca Lecornu să realizeze o schimbare. De la o înclinație predominantă spre dreapta politică, Macron își dorește acum un acord cu stânga – în special cu Partidul Socialist (PS).

Conform legii, Lecornu trebuie să fi depus un buget până la mijlocul lunii octombrie. Acesta trebuie apoi adoptat până la sfârșitul anului.

Din punct de vedere aritmetic, singura modalitate prin care poate face acest lucru este dacă blocului său centrist i se alătură „moderații” de dreapta și stânga – cu alte cuvinte, republicanii conservatori (LR) și socialiștii (PS).

Însă problema este următoarea: fiecare concesie făcută unei părți crește probabilitatea ca cealaltă parte să se retragă.

De exemplu, socialiștii – care simt că nu mai au vânt în pânze – cer o țintă mult mai mică pentru reducerea datoriei. Ei vor o taxă pentru antreprenorii ultra-bogați și o abrogare a reformei pensiilor a lui Macron din 2023 (care a ridicat vârsta de pensionare la 64 de ani).

Dar aceste idei sunt anatema pentru republicanii pro-business, care au amenințat că vor vota împotriva oricărui buget care le include.

Principalul sindicat patronal MEDEF (Mouvement des Entreprises de France) a declarat chiar că va organiza propriile „demonstrații de masă” dacă răspunsul lui Lecornu la impasul bugetar este de a crește taxele.

Ceea ce face situația și mai dificilă este momentul ales: plecarea iminentă a lui Macron face cu atât mai puțin probabil ca vreuna dintre părți să facă concesii. Există alegeri municipale importante în martie, iar apoi alegerile prezidențiale în mai 2027.

La ambele capete ale tabloului de șah politic se află partide puternice – Adunarea Națională (RN) în dreapta, Franța Neînfrântă (LFI) în stânga – care vor striga „trădare” la cel mai mic semn de compromis cu centrul.

Și pentru orice politician de renume, ar putea exista instinctul de a limita la minimum absolut orice contact cu atuul aflat în erodare rapidă și anume Emmanuel Macron.

Așadar, sarcina lui Lecornu este herculeană. În cel mai bun caz, ar putea doar să pună la punct o înțelegere și să evite o înfrângere imediată în Adunare. Dar un astfel de buget ar fi în mod inevitabil trunchiat. Semnalul către piețe ar fi mai multă bomboană franceză. Costul serviciului datoriei ar crește și mai mult.

Alternativa este eșecul și demisia unui alt prim-ministru.

Asta este scenariul apocaliptic al lui Macron: o altă dizolvare care să ducă la mai multe alegeri pe care Adunarea Națională a lui Marine Le Pen le-ar putea câștiga de data aceasta.

Sau chiar – așa cum cer unii – demisia lui Macron însuși pentru rolul său în prezidarea impasului.

Conjunctura mai multor crize
Studiind Franța, este întotdeauna posibil să adopți o notă mai puțin „catastrofistă”. La urma urmei, țara a trecut prin crize în trecut și a ieșit mereu din ele, iar unii văd lucruri de admirat în Franța lui Macron.

Pentru fostul președinte LR, Jean-Francois Copé, „fundamentele economiei franceze, inclusiv balanța importurilor și exporturilor, rămân solide.

„Nivelul nostru de șomaj este în mod tradițional mai mare decât cel al Regatului Unit, dar nimic dezastruos. Avem un nivel ridicat de creare de afaceri și o creștere mai bună decât în ​​Germania.”

Aghion, fostul consilier Macron, este, de asemenea, relativ optimist. „Nu suntem pe cale să ne prăbușim, în stilul Greciei”, spune el. „Și ceea ce a spus Bayrou despre datorie a fost un semnal de alarmă eficient.”

Dar pentru alții, starea schimbătoare a afacerilor mondiale face ca astfel de remarci să pară prea optimiste.

Potrivit economistului Philippe Dessertine, directorul Institutului de Înalte Finanțe din Paris, „nu putem pur și simplu să respingem ipoteza intervenției FMI, așa cum fac politicienii.

Este ca și cum am fi pe un dig. Pare suficient de solid. Toată lumea stă pe el și ne spune încontinuu că este solid. Dar sub mare se prăbușește, până când într-o zi totul se prăbușește brusc.

Din păcate, asta se va întâmpla dacă vom continua să nu facem nimic.”

Potrivit lui Françoise Fressoz de la ziarul Le Monde, „Am devenit cu toții total dependenți de cheltuielile publice. A fost metoda folosită de fiecare guvern timp de o jumătate de secol – de stânga și de dreapta – pentru a stinge focurile nemulțumirii și a cumpăra pacea socială.

Toată lumea poate simți acum că acest sistem și-a ajuns la sfârșit. Suntem la sfârșitul vechiului stat social. Dar nimeni nu vrea să plătească prețul sau să se confrunte cu reformele care trebuie făcute.”

Ceea ce se întâmplă acum în Franța este conjunctura mai multor crize simultan: politică, economică și socială – și tocmai asta face ca momentul să pară atât de semnificativ.

După cum spunea Jerome Fourquet săptămâna trecută, „Este ca o piesă de teatru de neînțeles jucată în fața unui teatru gol”.

Alegătorilor li se spune că datoria este o chestiune de viață și de moarte națională, dar mulți fie nu cred acest lucru, fie nu înțeleg de ce ar trebui ei să fie cei care plătesc.

Conduce peste toate acestea un om care a venit la putere în 2017, înveselit de speranță și promițând să reducă decalajul dintre stânga și dreapta, mediul de afaceri și forța de muncă, creștere economică și justiție socială, eurosceptici și euroentuziaști.

Comentatorul francez Nicolas Baverez a tras o concluzie devastatoare în Le Figaro: „Emmanuel Macron este adevărata țintă a sfidării poporului și poartă întreaga responsabilitate pentru acest naufragiu.

«Ca toți demagogii, el a transformat țara noastră într-un câmp de ruine.»”

The post BBC: De ce riscă Franța să devină noul om bolnav al Europei appeared first on Cotidianul RO.