Scutiri de taxe pentru firme? Patronii pun piciorul în prag și își fac propriile pachete de măsuri economice pe modelul lui Bolojan
3 min read
Scutiri de taxe pentru firme? Patronii pun piciorul în prag și își fac propriile pachete de măsuri economice pe modelul lui Bolojan
Patronii se declară pesimiști cu privire la „tot ce înseamnă reajustarea fiscală” și consideră că e nevoie de măsuri promovate de mediul de business, care să fie adoptate de autorități, pentru a ajuta atât firmele, dar și țara să depășească actualele provocări pe care le înfruntă.
„Există într-adevăr un pesimism la nivelul consumatorului legat de tot ce înseamnă reajustarea fiscală. În cadrul Concordia ne interesează foarte mult să contribuim cu tot ce putem pe partea de măsuri de stimulare economică.
Fiecare dintre federațiile noastre va veni în viitorul foarte apropiat cu măsurile care ne așteptăm să poată să fie implementate, ca să repornim puțin economia și să putem să ieșim într-o oarecare măsură din acest pesimism care ne creează cu adevărat o anumită atmosferă de încordare (…)
Există totdeauna și angajări și concedieri, există o fluiditate în tot ce are legătură cu economia. Dacă ne concentrăm pe ce merge mai puțin bine, atunci intrăm într-un pesimism cu toții, care conduce mai departe la scăderi de vânzări, de investiții și intrăm într-o spirală nefericită. Într-adevăr, măsurile de stimulare fiscale sunt obligatorii. Vom veni cu aceste măsuri de stimulare a economiei și vom discuta cu fiecare factor decident în parte”, a afirmat, vineri, președintele organizației, Dan Șucu.
Concordia cere predictibilitate și transparență pentru mediul de afaceri și susține că e nevoie de măsuri de stimulare fiscală
Firmele au nevoie de un cadru predictibil și transparent, dar și de stimulente fiscale, cred antreprenorii locali. Țara noastră are și elemente bune, resurse importante pe care le-am putea valorifica, dar ne lipsește, în primul rând, capacitatea de a transforma avantajele în leadership economic regional.
„Țara noastră are resurse, oameni buni și o poziție strategică unică. Ceea ce ne lipsește nu sunt intențiile. Ce ne lipsește este execuția, capacitatea de a transforma avantajele în leadership economic regional. Mediul de afaceri trebuie să-și asume un rol mai activ, să vină cu soluții, nu doar cu critici.
Concordia intenționează acum să prezinte tuturor facturilor decidenți un set de măsuri concrete de care avem nevoie pentru o relansare a economiei. Nu suntem dintre cei care doar dorim să ne plângem despre lucrurile care nu merg bine. Noi suntem cei care pun numărul la repornirea economiei și la accelerarea motorului ei în anii care vin. Aici intervine un lucru foarte simplu: dialogul social, real. (…)
Să fie clar: mediul de afaceri nu cere privilegii. Cerem transparență, consistență, predictibilitate și dialog înainte de decizie. De ce? Pentru că noi, cei din mediul privat, cunoaștem realitatea economică la fierul ierbii, știm ce funcționează și știm ce nu funcționează. Înțelegem piața și vedem riscurile înainte ca ele să devină crize”, a mai spus oficialul Concordia.
The post Scutiri de taxe pentru firme? Patronii pun piciorul în prag și își fac propriile pachete de măsuri economice pe modelul lui Bolojan appeared first on Cotidianul RO.