Un senator propune ca statul să preia combinatul siderurgic din Galaţi şi să-l listeze la bursă
1 min read
Un senator propune ca statul să preia combinatul siderurgic din Galaţi şi să-l listeze la bursă
Propunerea aparţine senatorului Marius Humelnicu. În cadrul emisiunii „Ediţie Specială” de la Pro Lider FM, parlamentarul a spus că unitatea siderurgică de la Galaţi ar trebui preluată de stat pentru a fi retehnologizată şi listată la bursă.
„Soluţia optimă pentru salvarea combinatului siderurgic Liberty Galaţi, în opinia mea, ar fi ca statul să-l preia în contul datoriilor acumulate la EximBank şi ANAF. Ulterior, ar fi necesare investiţii în reparaţii şi retehnologizarea furnalului şi a principalelor linii tehnologice. După această etapă, combinatul ar putea fi listat la bursă, ceea ce i-ar permite să îşi continue activitatea fără povara datoriilor şi să acceseze inclusiv fonduri europene pentru dezvoltare”, a declarat senatorul Marius Humelnicu.
În spaţiul public s-a vorbit despre mai mulţi investitori interesaţi de preluarea parţială sau totală a combinatului siderurgic de la Galaţi. Compania lui Dorinel Umbrărescu şi-a manifestat intenţia privind preluarea integrală a unităţii. De asemenea, miliardar ucrainean Rinat Ahmetov, deţinătorul grupului Metinvest, este interesat de combinat.
Steel Mont din Germania ar vrea să opereze pe platforma siderurgică, fără a deveni proprietar, în timp ce o companie din Turcia a propus investiţii majore în combinat pentru a deveni partener major. Totodată, s-a mai vorbit despre implicarea unui consorţiu format din firme locale pentru salvarea combinatului.