Peste 5.000 de militari participă la Dacian Fall 2025
1 min read
Peste 5.000 de militari participă la Dacian Fall 2025
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, este vorba de peste 5.000 de militari cu aproximativ 1.200 de mijloace tehnice din zece state aliate: Belgia, Bulgaria, Franța, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, România și Spania.
Exercițiul Dacian Fall 2025 are loc în perioada 20 octombrie – 13 noiembrie 2025 pe teritoriul României și Bulgariei.
Activitățile se desfășoară simultan în poligoanele Cincu, Smârdan, Capu Midia, Babadag, Bogata, Alba Iulia, Hanu Conachi, Giarmata, Cârțișoara (în România) și Novo Selo (în Bulgaria).
Exercițiul, planificat de Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND- SE), are ca scop integrarea operațională a forțelor participante și testarea capacității de planificare, conducere și sincronizare a operațiilor sub comanda NATO.
Evenimentul marchează, totodată, ridicarea temporară la nivel brigadă a Grupurilor de Luptă NATO din România și Bulgaria.