05/11/2025

Știrile Tale

Informația care contează

Buzoianu, după negocierile de la Bruxelles: Am găsit o variantă care răspunde nevoilor României

2 min read
buzoianu,-dupa-negocierile-de-la-bruxelles:-am-gasit-o-varianta-care-raspunde-nevoilor-romaniei

Buzoianu, după negocierile de la Bruxelles: Am găsit o variantă care răspunde nevoilor României

„Am început negocierile la Bruxelles, alături de miniștrii statelor membre, la nivelul Consiliului de Mediu marți, la ora 8. Este miercuri, a doua zi, 20 de ore mai târziu. Zeci de discuții mai târziu, zeci de amendamente discutate mai târziu, acum câteva minute, am găsit o variantă care răspunde inclusiv nevoilor României cu privire la țintele de îndeplinit pentru 2040”, a transmis Buzoianu pe Facebook.

Potrivit ministrului, concluzia a fost că „vocea României contează”. „Am fost la masa deciziei în mod real pentru a reprezenta interesele românilor”.

Buzoianu spune că România rămâne aliniată obiectivului european de decarbonizare, dar va beneficia de instrumente suplimentare pentru aplicarea măsurilor.

„Da, suntem ambițioși cu obiectivul final de decarbonizare, dar, în același timp, amânăm o serie de obligații care erau imposibil de îndeplinit până în 2027. Da, avem aceeași misiune de a lupta împotriva schimbărilor climatice, dar am obținut instrumente care ajută toate statele care au contexte și resurse diferite să poată pune în practică toate acele măsuri care vor îmbunătăți viața cetățenilor europeni”.

România rămâne aliniată statelor membre și Comisiei Europene în obiectivul de combatere a schimbărilor climatice, afirmă ministrul, care susține că țara se poziționează ca partener „puternic” în negocieri și capabil să își apere interesele „corect alături de vecinii noștri”. „Da, se poate. E doar nevoie de multă muncă”, conchide ministrul.

error: Content is protected !!