Egiptul inaugurează Marele Muzeu Egiptean, o bijuterie la poalele Piramidelor
2 min read 
        Egiptul inaugurează Marele Muzeu Egiptean, o bijuterie la poalele Piramidelor
Cu o suprafață de 500.000 de metri pătrați, Marele Muzeu Egiptean (GEM) va fi inaugurat sâmbătă la poalele Piramidelor din Giza și va găzdui zeci de mii de artefacte, inclusiv colecția completă a comorilor faraonului Tutankhamon, multe dintre ele expuse pentru prima dată publicului.
Comori ale Egiptului antic expuse pentru prima oară
Oficialii estimează că noul muzeu ar putea atrage până la 7 milioane de vizitatori în plus anual, contribuind la obiectivul stabilit de autoritățile egiptene de 30 de milioane de turiști până în 2030.
„Muzeul găzduiește o colecție uriașă care anterior era depozitată, din lipsă de spațiu de expunere”, a declarat pentru Reuters Ghada Abdelmoaty, profesor asociat la Institutul Superior de Turism și Hoteluri din Alexandria, care crede că țintele stabilite sunt realiste.
Drumuri și aeroport nou pentru turiști
În contrast cu stilul clasic și aglomerat al vechiului Muzeu Egiptean din centrul Cairo, noul muzeu urmează să ofere o experiență modernă, cu expoziții interactive și realitate virtuală.
Potrivit datelor oficiale, turismul – o sursă crucială de valută pentru o economie aflată în dificultate, a adus anul trecut 15 miliarde de dolari, însă rămâne încă sub nivelul atins de rivalii din regiune, precum Turcia.
Pentru a înlesni accesul vizitatorilor, autoritățile au modernizat drumurile, au construit un aeroport la 25 km de muzeu și au mutat intrarea la Piramidele din Giza pentru a reduce aglomerația și interacțiunile cu vânzătorii ambulanți. Succesul proiectului depinde însă de „existența unei infrastructuri turistice de înaltă calitate – hoteluri, transport și servicii”, a atras atenția Ragui Assaad, profesor de politici economice la Universitatea din Minnesota.
Muzeul, inclus în ofertele turistice egiptene
Compania egipteană Orient Hospitality Group, activă în domeniul turismului, lucrează la programe combinate care includ vizitarea noului muzeu în pachetele oferite turiștilor: „Turiștii ar putea vizita muzeul, apoi ar putea petrece trei nopți la Marea Roșie, în Ain Sukhna, aflată la doar o oră de Cairo”, a explicat directorul comercial Remon Naguib.
Egiptul speră ca inaugurarea Marelui Muzeu Egiptean să marcheze începutul unei noi ere în turismul cultural, atrăgând vizitatori interesați nu doar de plaje, ci și de istoria fascinantă a faraonilor.
 
                 
                 
                 
                 
                