Ce pedeapsă ar mai avea de executat Sorin Oprescu în România. Paralela cu Alina Bica
2 min read
Ce pedeapsă ar mai avea de executat Sorin Oprescu în România. Paralela cu Alina Bica
Sorin Oprescu a primit, în 2022, o pedeapsă de 10 ani şi 8 luni închisoare, fostul primar general al Capitalei fiind trimis în judecată în 2015 pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat.
Pedeapsa a venit în 13 mai 2022, când Sorin Oprescu avea 73 de ani. Legea din România prevede înjumătăţirea pedepsei dacă persoana condamnată are peste 65 de ani. Astfel, şi lui Sorin Oprescu i s-ar fi redus pedeapsa până la jumătate şi ar mai fi avut de ispăşit 5 ani şi 4 luni de închisoare.
Din această pedeapsă, s-ar putea deduce perioada în care el s-a aflat în Grecia sub supraveghere (respectiv perioada de la 18.05.2022 – când a fost reţinut iniţial, iar instanţa elenă i-a stabilit o măsură de constrângere a libertăţilor – şi până la zi).
Dacă din 5 ani şi 4 luni s-ar scădea 3 ani şi 5 luni ar rezulta că Oprescu ar mai avea de ispăşit în România 1 an şi 11 luni de închisoare de executat în România.
Şi în cazul Alinei Bica, situaţia este oarecum similară în ceea ce priveşte felul executării pedepsei. În cazul fostei şefe a DIICOT, „instanţa italiană a recunoscut sentinţa pronunţată în România şi a dispus executarea pedepsei în Italia, potrivit legislaţiei italiene”. În realitate, însă, Alina Bica nu a făcut nicio zi de închisoare, întrucât pedeapsa fost suspendată pentru clarificări juridice privind infracţiunea pentru care a fost condamnată, conform dreptului italian.
Fosta şefă DIICOT a fost condamnată definitiv în 2019 la patru ani de închisoare pentru favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, retragerea mandatului european de executare a pedepsei cu închisoarea şi mandatul european de arestare emise pe numele Alinei Bica, considerând că pedeapsa de 4 ani de închisoare a fostei şefe a DIICOT a fost executată integral, fără ca Bica să fi executat vreo zi de închisoare.
Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti vine după o decizie recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), care a stabilit că o autoritate judiciară dintr-un stat membru UE nu poate refuza predarea unei persoane în baza unui mandat european de arestare şi să preia executarea pedepsei fără consimţământul statului emitent, scrie G4Media.
Articolul Ce pedeapsă ar mai avea de executat Sorin Oprescu în România. Paralela cu Alina Bica apare prima dată în Mediafax.